De la Diamantul Florentine la caseta regale și sarcofagul faraonului egiptean Mykerinos, în acest articol îți vom prezenta 5 lucruri ale căror urme au fost pierdute pentru totdeauna.
- Diamantul Florentine este de origine din India si a aparținut renumitei familii de Medici. Gema este de culoare galben de citrin cu nuanțe de verde și forma neregulată, are 126 de fațete și forma unui trandafir . Se presupune că diamantul Florentine avea aproximativ 137,27 carate. Ulterior, diamantul a fost transportat în anii ’20 în Statele Unite ale Americii, unde a fost tăiat și vândut.
- În urma celei de-a treia împărțiri a Poloniei, din 1795, când statul suveran polono-lituanian a fost împărțit între Prusia, monarhia de Habsburg și Rusia, prințesa Izabela Czartoryska a adunat 73 de obiecte prețioase care comemorau istoria regalității poloneze, pe care le-a plasat în așa-numita Casetă regală.
- Piramida lui Mikerinos este cea mai mică dintre piramidele egiptene. În 1837, în anticamera superioară a piramidei, exploratorul și egiptologul britanic Howard Vyse a descoperit sarcofagul faraonului Mikerinos. Din păcate, acest sarcofag se află în Marea Mediterană, fiind scufundat la data de 13 octombrie 1838, împreună cu nava Beatrice, pe drumul spre Marea Britanie.
- Katana Honjo Masamune, sabia shogunilor a fost una dintre cele mai de preț comori ale Japoniei, ce a fost transmisă din generație în generație. La sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, katana legendară a fost confiscată, iar de atunci, katana Honjo Masamune nu a mai fost văzută niciodată.
- În 1923, o echipă de arheologi americani și europeni a descoperit rămășițele așa-numitului „Om de Pekin” pe un șantier din apropierea capitalei chineze Beijing, iar acestea au dispărut în 1937, când la începutul invaziei japoneze, săpăturile de pe șantier au fost oprite.