Valeriu Zgonea : Mă voi opune până la capăt acestui “jihad antijustiţie”

1
294

Şedinţa Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor în care s-a discutat solicitarea PSD de revocare din funcţie a preşedintelui Camerei, Valeriu Zgonea, a fost suspendată, deoarece acesta a susţinut că poate fi revocat doar la cererea liderului grupului din care face parte, iar el este neafiliat.

zgonea“Vă solicit să constataţi că cererea grupului parlamentar al PSD din 3 mai nu îndeplineştre condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 26 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi să dispuneţi respingerea acesteia”, se arată într-o adresa semnată de Valeriu Zgonea, în calitate de deputat neafiliat.

          Concret, Zgonea susţine că a fost exclus din PSD, iar cererea de revocare poate fi făcută de liderul grupului parlamentar din care preşedintele Camerei face parte. Secretarul Biroului Permanent al Camerei, Marcel Ciolacu, a explicat că şedinţa a fost suspendată deoarece liderii de grup nu au ajuns la un consens, liderul grupului PSD, Florin Pâslaru, susţinând că are dreptul de a cere revocarea, deoarece nu a fost făcut niciun anunţ în plen cu privire la faptul că Zgonea a devenit deputat neafiliat.

        ”Este o solicitare. Din expunerea dlui. preşedinte Zgonea, pare chiar pertinentă. Dânsul fiind exclus din PSD face parte din grupul neafiliaţilor. Pe de altă parte, grupul PSD a spus foarte clar că afilierea către un grup, un alt grup sau grupul independent-neafiliat nu există – această solicitare se anunţă în plenul Camerei Deputaţilor. Este o discuţie. Tehnic vorbind, şi grupul PSD şi dl. Zgonea au partea lor de dreptate”, a declarat Marcel Ciolacu.

         Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, ieri, că se va bate până la capăt cu cei care, formaţi în grupuri de interese, doresc să modifice legile penale în interesul lor şi că se va opune până la capăt “acestui jihad anticorupţie”. “Eu am spus că mă voi opune până la capăt acestui jihad antijustiţie. Acum suntem în faza a doua: dorinţa unora de a pune mâna pe a treia funcţie în stat prin tertipuri ilegale, încălcând regulamentul, negându-şi propriile decizii. Motivul l-aţi aflat din şedinţa celebrului de grup parlamentar, ieri (marţi -n.r.) v-am spus şi eu. Nu este vorba de mine, este vorba de ceea ce am făcut în ultimii patru ani şi până în noiembrie. Până când destinul va hotărî, mă voi bate cu cei care, formaţi în grupuri de interese, doresc să modifice legile penale în interesul lor. Acesta e motivul pentru care azi au depus o cerere neregulamentară. Reamintesc, regulamentul este lege”, a adăugat Zgonea.

1 COMENTARIU

Comments are closed.