
La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au stabilit faptul că un autoturism condus de tânărul ar fi accidentat o femeie de 65 de ani, din aceeaşi localitate, care s-ar fi angajat în traversarea drumului public prin loc nepermis. În urma evenimentului rutier, femeia a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la spitalul Băileşti. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Ulterior, din păcate, în timpul transferului către un spital din Municipiul Craiova, pentru continuarea investigațiilor medicale, femeia a decedat. Cercetările sunt continuate de poliţişti pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, urmând ca la finalizare să fie propusă soluţie prin unitatea de Parchet competentă. Totodată, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cauzei decesului.