Perenitatea unei îndeletniciri

0
123

Multe s-au schimbat în anii din urmă, în înfăţişarea de ansamblu a comunelor Galicea Mare şi Izvoare, la mică distanţă una de alta, în infrastructura lor, dar tradiţia de recunoscuţi crescători de animale nu s-a estompat şi nu sunt semne că se va stinge curând. „Dimpotrivă”, ne asugură noul primar al comunei Galicea Mare, Cristian Văduva, fost cadru didactic, dar şi director al şcolii gimnaziale din comună. Cu un efectiv de circa 5000 de capete de ovine şi caprine, câte consemnează registrul agricol al primăriei, comuna chiar contează în orice discuţie serioasă când vine vorba de aşa ceva. Ani a lui Boacă, Ion Ceauşescu, Dan Piperca sunt nume care coboară dintr-un neam nestins al oierilor, a căror viaţă s-a derulat neîntrerupt numai sub cerul înstelat al acestor locuri, precumpănitor la stâne, de ei botezate, în tovărăşia mioarelor, berbecilor, caprelor şi ţapilor, dar şi a câinilor credincioşi, negri în cerul gurii, înfruntând în deplină tovărăşie ploi în rafale, dar şi mărunte, grindină, vânturi şi zloată, precum şi nemiloase arşiţe arzătoare ale verii. Viaţa oierului este o proză curată şi aspră. Şi ar trebui să înţelegem acest adevăr, tocmai noi cei ce mai vedem –uneori- turmele lor prin parbrizul autoturismelor, retezându-ne drumul cu trecerea lor înceată, exasperant de înceată, de-a curmezişul panglicii de asfalt. Viaţa târlaşilor, care n-ar trebui să se irosească prin uitare, are un sens şi cât o fi de măruntă o faptă smulsă din şirul zilelor şi nopţilor unui om, din şirul anotimpurilor şi anilor unei vetre de oameni, ea deschide în existenţă un gol peste care părţile împărţite nu se mai leagă. Aceasta fiind şi cauza adâncă pentru care oamenii locului, mai vechi decât alţii pe lume, nefiresc răsuciţi în vremelnicia lor dovedită, stau parcă cu spatele spre viitor, ca nelumea. Spre uimirea multora. Că nu le ajunge păşunea comunei e o poveste veche, scrisă pesemne într-un destin tulbure, greu de sperat în remedierea lui şi cât sunt vara şi toamna de lungi, tot timpul îşi procură de prin împrejurimi furaje fibroase şi concentrate pentru sezonul rece. Depănată aşa succint truda lor pare un chin neîntrerupt, asupra căreia nu se apleacă nimeni, deşi primarul Cristian Văduva, om de-al locului, cu care am stat de vorbă, a părut chiar copleşit, neştiind şi el de unde să apuce lucrurile. La Izvoare, ceva mai în colo, la o alergătură de cal, cum se spunea pe vremuri, primarul Mihai Cocârlă contează pe vreo 10 turme numeroase, ce adună vreo 3000 de ovine. Şi aici perenitatea îndeletnicirii de oier păstrându-se nelaterată. Cu un islaz neîndestulător, ce nu măsoară mai mult de 100 de hectare şi chestiuni de fond funciar nerezolvate ce ţin de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, oierii îndârjindu-se cu o încăpăţânare de plâns, trec în uitare înfrângeri de altfel ştiute de toată lumea şi îngăduite cu resemnare. Limpezindu-ne totodată şi adevărul că sub orice credinţă mocneşte o năzuiţă şi că privirile –obosite de trudă- nu-şi pierd vreodată speranţa. În jurul turmelor de oi şi capre cu mieii şi iezii lor, scoase de acum în câmp, câinii credincioşi bat a străjuire, latră în loc, semn că rostul lor nu a izbutit să se piardă. Vorbim rareori de o îndeletnicire, care nu vrea să se stingă, în pofida piedicilor de tot felul. Mai nou ajutorul naţional tranzitoriu aferent anului în curs, ajutor de stat prin APIA va fi la nivelul anului precedent, adică modic. Ce paradox: ai noştri guvernanţi sunt preocupaţi mai nou de facilitarea vinderii terenurilor agricole la străini şi nu de găsirea de soluţii pentru oamenii locului. Îi substituie supermarketurile şi hypermarketurile cu ce ne pot da ai noştri producători. Galicea Mare şi Izvoare cu trecutul lor de întâmplări, mai mult sau mai puţin pitoreşti, mai mult sau mai puţin fericite, mai mult sau mai puţin dramatice, pot oricum mărturisi o zbatere, o speranţă, împlinesc o poveste în absenţa căreia istoria locului ar rămâne lipsită de miez şi de înţeles. Emblematice în felul lor, cum spuneam, prin încăpăţânarea de a nu renunţa la o îndeletnicire tradiţională, cele două comune doljene participă în felul lor la o viaţă economică, deloc lipsită de consistenţă, motiv pentru care ar trebui probată multă înţelegere, bună chibzuire a lucrurilor şi chiar omenie. Faţă de nişte oameni care trudesc, fără odihnă, niciodată lipsiţi de griji, din buza anului până în ultima zi a lui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *