Australia a început o investigaţie oficială a gigantului Facebook

0
370

Comisarul australian pentru protecţia datelor personale Angelene Falk a anunţat joi că a deschis o anchetă oficială privind gigantul social media Facebook Inc după ce această companie a confirmat faptul că date de la 300.000 de utilizatori australieni ar fi putut fi folosite fără autorizare, relatează Reuters.

Ancheta va analiza dacă Facebook a încălcat legile australiene privind confidenţialitatea, a declarat Angelene Falk, potrivit unui comunicat.

Scandalul privind distribuirea datelor personale ale utilizatorilor Facebook a luat o nouă amploare miercuri, după ce reţeaua socială a estimat la aproximativ 87 de milioane, faţă de 50 evocate până acum, numărul persoanelor ale căror date ar fi putut ajunge, fără cunoştinţa lor, în posesia companiei Cambridge Analytica (CA), menţionează AFP.