SC Termo a oprit căldura

0
374

Începând de pe 1 aprilie, s-a oprit căldura în tot oraşul. Reprezentanţii SC Termo au motivat că au încetat distribuţia de agent termic deoarece au fost îndeplinite condiţiile legale, dar şi pentru că locatarii au cerut acest lucru. Datoriile asociaţiilor de proprietari către furnizorul de căldură rămân în continuare foarte mari.

Caloriferele craiovenilor s-au răcit începând cu data de 1 aprilie, când SC Termo a oprit furnizarea de agent termic în tot oraşul. Potrivit reprezentanţilor furnizorului de căldură, cam acesta era şi data oficială când se întâmpla acest lucru, dar acum au fost îndeplinite şi condiţiile legale pentru acest lucru. „Căldura a fost oprită în tot oraşul pentru că au fost îndeplinite condiţiile legale, adică în trei nopţi consecutive s-a înregistrat o temperatură de 10 grade Celsius. Oricum cam asta era şi data oficială când noi încetam să mai oferim agent termic populaţiei în fiecare an”, a menţionat Sorin Iordache, reprezentantul SC Termo SRL Craiova.

Asociaţiile de proprietari au cerut oprirea căldurii

Pe lângă faptul că primăvara şi-a intrat în drepturi şi afară s-a mai încălzit, şi locatarii au solicitat acest lucru. Mai multe asociaţii de proprietari din Craiova au făcut cereri către SC Termo pentru a le fi oprită căldură şi, în felul acesta, să mai facă unele economii, ştiut fiind faptul că gigacaloria reprezintă cea mai mare parte din factura de întreţinere. „Am avut o mulţime de solicitări de la asociaţiile de proprietari care ne-au spus că locatarii nu mai doresc căldură. Au fost analizate toate cererile şi s-a considerat că sunt îndreptăţite întrucât este cald afară. Mai mult ca sigur oamenii şi-au dorit să facă unele economii, deci s-a oprit căldura în tot oraşul”, a mai spus Sorin Iordache.

Încasări de 400.000 pe zi

Datoriile asociaţiilor de proprietari sunt, în schimb, la fel de mari. Potrivit lui Sorin Iordache, încasările pe zi se ridică la 400.000 de lei din partea locatarilor, dar totatul care este trecut în dreptul lor rămâne în continuare o sumă imposibil de stins. „Asociaţiile plătesc ca de obicei, adică nişte sume mici. Este bine că le plătesc şi pe acelea, iar partea bună a lucrurile este că au înţeles semnalul, au devenit mai conştienţi că trebuie să vină cu bani cam în fiecare lună. Bineînţeles că nu pot să-şi achite toată suma pe care ne-o datorează, însă dacă încearcă să aducă bani lună de lună, mai scade totuşi din datoria lor pe care – subliniez lucrul acesta – nu are cine să le-o plătească şi nu le-o va şterge nimeni, adică va fi plătită odată tot de ei, chiar cu riscul de a-şi pierde apartamentele dacă restanţa este foarte mare”, a accentuat Sorin Iordache.

O restanţă de 120 milioane de lei de la locatari

Restanţa asociaţiilor de proprietari din Craiova către SC Termo SRL se ridică la suma de 120.000.000 de lei. În schimb, reprezentanţii furnizorului de căldură susţin că are facturile la zi către proprii creditori, în special către Comnplexul Energetic Oltenia. Potrivit planului de reorganizare, propus de administratorul juduciar, datoriile vechi pe care SC Termo le are către creditori vor fi plătite în 36 de luni. Societatea are 18 creditori cărora trebuie să le plătească 373 milioane de lei. În acest an, tranşa este de 49.787.377 de lei, dintre care Complexul Energetic Oltenia (CEO) – 32.717.633 lei, Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice –  12.500.438 de lei şi Primăriei Craiova – 2.401.536 de lei.