Salonul Internaţional de Caricatură „Nicolae Petrescu-Găină” va fi deschis şi la Târgu Jiu

0
374

132 de lucrări selectate de juriu – din 237 primite –, realizate de 60 de artişti, majoritatea din România, iar 15 din alte ţări, au putut fi admirate de craioveni, în noiembrie şi decembrie 2015, în Sala „Ștefan Ciuceanu” a Muzeului Olteniei, în cadrul celei de-a VIII-a ediţii a Salonului Internaţional de Caricatură „Nicolae Petrescu-Găină”.

La începutul acestui an, expoziţia a fost prezentată la Râmnicu Vâlcea, iar de săptămâna aceasta va putea fi văzută şi la Muzeul Judeţean Gorj „Alexandru Ștefulescu”. Vernisajul va avea loc joi, 7 aprilie, ora 17.00, între invitaţi numărându-se graficianul craiovean Gabriel Bratu – vicepreşedinte al Asociaţiei Caricaturiştilor Profesionişti din România, Florin Ridiche –  managerul Muzeului Olteniei, şi Emilian Ștefârţă – managerul Muzeului de Artă Craiova.

Salonul de Caricatură „Nicolae Petrescu-Găină” a fost iniţiat în anul 2005 – din 2007 având caracter internaţional –, iar în prezent este organizat de Consiliul Judeţean Dolj, Asociaţia Caricaturiştilor Profesionişti din România, Muzeul Olteniei şi Muzeul de Artă Craiova. An de an, reuneşte lucrările cu temă liberă ale unor artişti reprezentativi din România şi Europa, dar şi din Australia, Asia, Africa, America de Nord şi de Sud. Cele mai bune sunt răsplătite cu premii purtând numele unor mari maeştri ai caricaturii româneşti.

În perioada următoare, Salonul urmează să fie prezentat pe simezele unor săli de expoziţii din municipiile Slatina (Olt) şi Calafat (Dolj).