Încep “sferturile” Ligii Campionilor! Astăzi, 21:45: FC Barcelona – Atletico Madrid (PRO TV, Dolce Sport 1), Bayern Munchen – Benfica (Dolce 2)

0
389

Deseară debutează faza sferturilor de finală ale Ligii Campionilor, iar încleştarea vedetă va avea loc pe “Camp Nou”, unde Barcelona, deţinătoarea en-titre a trofeului, primeşte replica compatrioatei Atletico. Nu este prima dată când cele două se întâlnesc în Europa. A mai fost o ciocnire în aceeaşi fază a competiţiei, în urmă cu doi ani, câştig de cauză având formaţia madrilenă, după 1-1 (d) şi 1-0 (a).

În faza anterioară, Barcelona a trecut la pas de Arsenal (5-1 la general), pe când Atletico a eliminat-o greu, la lovituri de departajare, pe PSV Eindhoven, la capătul unei duble manşe “albe”.

Barcelona, liderul din La Liga, cu 6 puncte chiar peste Atletico, vine după înfrângerea din El Clasico, 1-2 cu Real Madrid, timp în care trupa lui Simeone o distrugea pe Betis Sevilla, scor 5-1.

Catalanii au câştigat în această ediţie de campionat ambele partide, de fiecare cu 2-1.

În celălalt meci al serii, Bayern Munchen pleacă mare favorită în faţa portughezilor de la Benfica. Statistica consemnează alte trei “eliminatorii”, nemţii triumfând de fiecare dată. Cel mai recent în 1995, în turul trei al Cupei UEFA (7-2 la general).

Bayern a ajuns aici după o calificare dramatică în faţa lui Juventus, Muller împingând partida în prelungiri în minutul 90 (2-2 la Torino şi 4-2 la Munchen), în timp ce Benfica după ce a barat drumul lui Zenit (3-1 la general).

Ambele combatante conduc în competiţiile interne, unde, în weekend, Bayern a dispus la limită, 1-0, de Frankfurt, iar Benfica a surclasat-o pe Braga, 5-1.

Turul celorlalte două “sferturi” este programat mâine seară, faţă în faţă urmând să se afle Wolfsburg cu Real Madrid şi Paris SG cu Manchester City.