Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” îşi omagiază premianţii

0
743

Mâine, Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, va fi gazda unuin eveniment important, în sala de Conferinţe „Prof.univ.dr. Ion Zamfirescu”, începând cu ora 12:00. „Vor fi premiaţi toţi elevii care au obţinut premii importante, la Olimpiade şi concurcursuri, în anul şcolar 2015/2016. Sunt 289 de premii şi menţiuni, la care se adaugă 94 de calificări la etapele naţionale. Cei care au dus faima instituţie mai departe vor fi recompensaţi din fondurile asigurate de Fundaţia „Fraţii Buzeşti” – preşedinte executiv prof.univ.dr.  Radu Constantinescu, preşedinte de onoare prof.univ.dr. Irinel Popescu. La manifestare şo-au anunţat participarea şi reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, din conducerea instituţiei”, a precizat prof.  Zamfirică Petrescu , director al Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti”.