Ucraina vrea să importe urgent gaze naturale din Occident

0
53

Ucraina poartă discuții de urgență cu statele europene vecine cu privire la posibilitatea de a importa gaze naturale din Occident, a declarat, ieri, premierul ucrainean Arseni Iațeniuk, transmite Reuters. Asigurarea aprovizionării cu gaze naturale a devenit o problemă urgentă pentru Ucraina după ce, în ultima săptămână, Moscova a majorat de două ori prețul gazelor naturale livrate Kievului, până la 485 dolari pentru 1.000 de metri cubi, majorări care, potrivit lui Iațeniuk, au avut o motivație politică. „Purtăm discuții de urgență cu partenerii noștri europeni. O modalitate pentru a rezolva problema este să primim gaze naturale în sistem invers din țările UE”, a spus premierul, precizând că principalele țări candidate pentru importuri sunt Slovacia, Ungaria și Polonia. „Din punct de vedere tehnic, ideea inversării fluxurilor de gaze nu pune probleme și sperăm ca partenerii noștri europeni să ia decizia corectă. Dacă vom primi gaze în sistem invers, prețul plătit va fi cu 150 de dolari pe mia de metri cubi mai mic decât cel plătit pentru gazul natural rusesc”, a apreciat Iațeniuk.