„Iubiţi muzica clasică!” – concerte educative şi lecţii la Filarmonica „Oltenia”

0
374

Filarmonica „Oltenia” va organiza, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Dolj, în perioada 7-11 aprilie, o serie de concerte educative și lecții, sub genericul „Iubiți muzica clasică!”, în cadrul programului de activități extracurriculare și extrașcolare „Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”. Elevii craioveni vor putea lua parte atât la concertele „Beethoven for kids”, susținute de Orchestra Simfonică (dirijor: Constantin Grigore) și de reputatul violonist Gabriel Croitoru, cu a sa vioară Guarneri 1731 „Catedrala”, care i-a aparţinut lui George Enescu, cât și la concertele „People Songs” – Din cântecele popoarelor, susținute de Corala Academică (dirijor: Manuela Enache). Fiecare reprezentație durează 50 de minute, iar un bilet costă 5 lei.

În cadrul concertelor „Beethoven for kids”, Orchestra craioveană propune copiilor un scurt popas în universul muzicii lui Ludwig van Beethoven (1770-1827), unul dintre cei mai mari compozitori ai tuturor timpurilor, supranumit „Titan al Muzicii”. Beethoven ne-a lăsat o moştenire impresionantă: printre altele, 9 simfonii, 17 concerte, 32 de sonate pentru pian, 5 concerte pentru pian şi orchestră, un concert pentru vioară şi orchestră, opera „Fidelio” şi numeroase uverturi. Dintre acestea, elevilor le vor fi prezentate 12 contradansuri, WoO 14 (selecţiuni); Romanţa nr. 2 în Fa major pentru vioară şi orchestră, op. 50; Simfonia a VII-a în La major, op. 92 (selecţiuni).

La pupitrul dirijoral se va afla Constantin Grigore (care va face și prezentarea concertului), muzician cu studii în ţară, apoi în Polonia, la Academia de Muzică „Karol Lipinski”, actualmente dirijor permanent al Filarmonicii „Oltenia”. Invitat este reputatul violonist Gabriel Croitoru, absolvent al cursurilor Universităţii Naționale de Muzică din Bucureşti, unde, în 2006, și-a obținut și titlul de doctor în muzică și unde, actualmente, este profesor de vioară. De asemenea, este solist concertist al Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploieşti și membru al Cvartetului de Coarde Transilvan din Cluj-Napoca. A cântat în peste 500 de concerte ca solist pe tot cuprinsul Europei şi Asiei, incluzând colaborări de excepţie cu numeroase orchestre. În anul 2011 a câştigat pentru a doua oară concursul organizat de Muzeul Naţional „George Enescu” şi Ministerul Culturii pentru încredinţarea spre folosinţă a viorii Guarnieri 1731 „Catedrala”, care i-a aparţinut lui George Enescu.

De asemenea, ansamblul coral al Filarmonicii „Oltenia” îi invită pe copii la o călătorie muzicală în fermecătoarea lume a cântecelor şi dansurilor diferitelor popoare, în universul folclorului austriac, ceh, spaniol, polonez, italian, ungar, slovac, rusesc, francez, românesc… „People Songs” – Din cântecele popoarelor propune spre audiție „Canzonetta Napolitană” de P.I. Ceaikovski; Patru cântece populare slovace; Bourée de J.S. Bach; Der Tanz de F. Schubert; „Ciuleandra” (prelucrare de Constantin Rîpă); „Summertime” de G. Gershwin.

În rol de dirijor și, totodată, prezentator al concertului – Manuela Enache, absolventă a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, specializarea Dirijat cor academic, urmând în paralel şi modulul instrumental de vioară. În perioada 2008-2009 a fost membră a Corului Patriarhiei Române, iar în 2009-2010 a beneficiat de o bursă de studii, perfecționându-se în cadrul Birmingham Conservatoire din Marea Britanie. În prezent, este maestru de cor al Filarmonicii „Oltenia” şi profesor la Liceul de Arte „Marin Sorescu” din Craiova.