Siclitaru şi-a retras recursul şi rămâne după gratii

1
404

Florin Iulian Siclitaru, autorul accidentului mortal de duminică dimineaţă, de pe „Calea Bucureşti” din Craiova, rămâne după gratii. Judecătorii Tribunalului Dolj ar fi trebuit să judece, ieri, recursul declarat de acesta împotriva măsurii arestării preventive luată luni faţă de el. Numai că, în faţa completului de judecată, Siclitaru a declarat că îşi retrage recursul. Craioveanul rămâne astfel în spatele gratiilor, cel puţin până la expirarea celor 29 de zile pe cât a fost emis mandatul de la Judecătoria Craiova. Decizia sa a fost primită fără nici un comentariu de cunoscuţii victimelor, prezenţi în sala de judecată.

Agitaţie mare, ieri, la Tribunalul Dolj. Pe rolul instanţei se afla judecarea recursului formulat de avocatul lui Florin Iulian Siclitaru împotriva încheierii nr. 95, din 1 aprilie a.c., a Judecătoriei Craiova, prin care s-a dispus arestarea preventivă a craioveanului pe o perioadă de 29 de zile. Adus în boxa acuzaţilor, după ce s-a sfătuit cu avocatul său, craioveanul a declarat că regretă fapta şi că îşi retrage recursul. Decizia luată la îndemnul apărătorului său a stins din faşă toate protestele ce ar fi putut fi generate de încercările sale de a justifica accidentul. În plus, este puţin probabil ca instanţa să-i fi admis recursul, astfel că totul s-a terminat foarte repede, mai ales că în sală se afla şi tată unui din tinerii decedaţi în accidentul provocat de Siclitaru duminică dimineaţă. Instanţa a luat act de retragerea recursului, iar inculpatul s-a întors în arestul IPJ Dolj.

Reamintim că, duminică seara, în jurul orei 22.00, reprezentanţii IPJ Dolj au anunţat că autorul accidentului mortal din cursul dimineţii a fost prins. După ce a dispărut, în tot judeţul s-a dat alarma, fiind constituite filtre rutiere pe toate drumurile. La un astfel de filtru a fost descoperit, într-un autoturism care se îndrepta către Craiova, Florin Iulian Siclitaru, de 24 de ani, din Craiova. Bandajat la un ochi, acesta a fost dus direct la sediul Poliţiei, pentru audieri. De acolo, poliţiştii l-au dus la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova. Asta pentru că îl testaseră cu etilotestul, iar rezultatul fusese negativ, astfel că i s-au recoltat probe biologice pentru a se stabili dacă a consumat alcool. A trecut însă foarte mult timp, aşa că este posibil ca rezultatele analizelor să nu mai ajute ancheta. Târziu, noaptea, craioveanul a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul IPJ Dolj. Luni, în jurul prânzului, Florin Iulian Siclitaru a fost dus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, pentru audieri şi a recunoscut comiterea faptei. La final a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de tânăr, s-au întocmit documentele necesare şi s-a luat hotărârea sesizării instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă a inculpatului. „Ce pot să vă spun este starea de fapt, pe care o ştiţi: pe 31 martie, în jurul orei 05.00, în timp ce conducea un autoturism Mercedes Benz pe Calea Bucureşti din Craiova, inculpatul a lovit două persoane, de 20, respectiv 21 de ani, victimele decedând în urma leziunilor, după care a părăsit locul accidentului. S-a mai reţinut că inculpatul a săvârşit două fapte – una din culpă – uciderea, cu consecinţe grave întrucât este vorba despre două victime, iar cea de-a doua cu intenţie, în scopul de a-şi asigura scăparea, şi anume părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor judiciare. Nu s-a putut stabili că ar fi consumat alcool, astfel că aşteptăm rezultatele analizelor de laborator în acest sens. În plus, procurorul de caz a mai consemnat în referat că persoana inculpatului nu este la prima încălcare a legii penale, fiind trimis în judecată pentru vătămare corporală”, ne-a declarat, la momentul respectiv, procuror Nicolae Uncheşelu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.

1 COMENTARIU

  1. Nu va faceti griji,se rezolva tot….Vor mai fi accidente si din obisnuinta ca se rezolva…..numarul va creste la victime.

Comments are closed.