Premier League: Arsenal o demolează pe Sheffield United

0
129

În ultima partidă, contând pentru etapa a 27-a din Premier League, Arsenal a zdrobit (6-0) „lanterna roşie”, Sheffield United, pe terenul acesteia „Bramail Lane” (32.050 spectatori). Prin acest succes Arsenal devine echipa cu cel mai bun atac din campionatul englez (68 goluri). La scorul de 0-4 suporterii au început să părăsească stadionul, fiindcă după cea de a 20-a înfrângere clubul din Yorkshire vede retrogradarea, în divizia a doua, iminentă. Au marcat: M. Odegaard (min. 5), J. Bogle (min. 13 – autogol), G. Martinelli (min. 15), Kay Havertz (min. 25), D. Rice (min. 39), B. White (min. 58). Podiumul clasamentului arată astfel: Liverpool 63, Manchester City 62, Arsenal 61.