Studenţi timişoreni, la Facultatea de Drept a Universităţii din Craiova

0
949

În perioada 28 februarie – 3 martie, Facultatea de Drept a Universităţii din Craiova a găzduit un eveniment academic, dedicat studenţilor de la această specializare, intitulat „Vizită de studiu”. Astfel, studenţii, membri ai Asociaţiei Europene a Studenţilor la Drept (ELSA), din filialele din Timişoara şi Craiova, s-au reunit , la Craiova, pentru un program comun de patru zile.

Pe parcursul celor patru zile dedicate evenimentului, participanţii au realizat activităţi ce au ţinut de domeniul juridic – academic, precum şi de diverse acţiuni sociale, menite să lege prietenii strânse. Acest proiect, unul de tradiţie la la Facultatea de Drept a Universităţii din Craiova, are ca obiectiv vizitarea reciprocă a celor ce studiază  ştiinţele juridice în facultăţile din ţară, în scopul de a uni studenţii ce deţin aceleaşi obiective profesionale, respectiv performanţa în domeniu. În cea de-a doua zi de lucru, a avut loc, la sediul Facultăţii de Drept a Universităţii din Craiova, o dezbatere pe tema „drepturilor omului”, în cadrul căreia s-au purtat discuţii constructive, concluzia fiind al unui participant,  Vlad Pîrvu, din Craiova, student : „Evenimentul a depăşit, cu mult , aşteptările noastre. Noi ne-am propus să îi introducem pe colegii noştri de la Timişoara în atmosfera oltenească şi cred că ne-am îndeplinit obiectivul. Sigur, ne-am fi dorit să avem încă o zi în plus, pentru a le arăta Craiova. Cei care facem parte din ELSA Craiova nu puteam să punem în aplicare proiectul, fără sprijinul conducerii Facultăţii de Drept a Universităţii din Craiova. Acest program va continua şi vom primi vizite şi altor colegi din ţară”.

Sprijin din partea conducerii Facultăţii de Drept

Proiectul este unul de durată, care are şi sprijinul conducerii instituţiei de învăţământ superior. „Îi susţinem pe studenţii noştri în toate proiectele academice pe care le iniţiază, le punem la dispoziţie resursele materiale şi experienţa noastră managerială şi profesională şi ne mândrim cu reuşitele lor”, a precizat prof.univ.dr. George Gîrleşteanu, prodecan al Facultăţii de Drept a Universităţii din Craiova, responsabil pe relaţia cu studenţii. La rândul său, lect. Univ.dr.  Raluca Voinea, responsabil de Departamentul de Imagine şi Comunicare Academică a Facultăţii de Drept a Universităţii din Craiova, a menţionat: „Am promovat toate proiectele instituţiei noastre în lumea academică a facultăţilor de drept din ţară, ne-am bucurat de participarea instituţiilor de învăţământ superior din Hexagonul facultăţilor de drept de fiecare dată şi vom continua colaborările pe diferite teme juridice, dedicate studenţilor şi profesioniştilor în drept”.