Evenimentul fusese anunţat prin promo-uri repetate în tot cursul zilei de luni. La emisiunea „Sinteza Zilei”, invitatul moderatorului Mihai Gâdea era Crin Antonescu, liderul liberalilor şi preşedintele Senatului. Tema dialogului: ieşirea liberalilor de la guvernare. Ca un detaliu, cu simbolistica sa, Crin Antonescu revenea după mai multă vreme la acest post de televiziune, pe care îl acuzase că face „propagandă pesedistă”. Aşadar, premisele unei discuţii încinse, cu inerente derapaje, erau ab initio întrunite. Antena 3, dincolo de orice îndoială, a susţinut cu fervoare şi fără vreo inhibare USL-ul, de la înfiinţare până la deces. Şi aportul său la câştigarea alegerilor locale şi legislative în 2012 poate fi comparabil cu cel al cotidianului „România Liberă” la câştigarea alegerilor din 1996 de către Convenţia Democrată. Sau al postului de televiziune Realitatea în câştigarea alegerilor prezidenţiale din 2004 de către Traian Băsescu. Nici o conotaţie polemică în aceste aprecieri. Şi Mihai Gâdea, moderatorul emisiunii, şi invitatul său Crin Antonescu ştiau asta. Vindicativ, liderul liberal avea însă de plătit o poliţă lui Mihai Gâdea, pentru unele acuze pe care le găsea nefondate, proferate anterior, în cadrul emisiunii menţionate, nu neapărat de moderatorul ei. Care îi crea emoţii, mai ales că se arăta predispus la lovituri violente date unui castel de ipocrizie. Printr-o interogaţie abilă, informaţie bună, în urma unei documentări prealabile. Unele asalturi au fost nediferenţiate, vituperările au fost încinse, iar patosul total. Prins în mrejele autoeroizării lirice, prea convins de retorica sa, Crin Antonescu a reacţionat pe alocuri fără tact, probând o chimie modificată, în stare să dinamiteze discernământul şi buna cuviinţă. N-a explicat nici de data aceasta motivele reale ale ruperii USL, limitându-se la reproşuri pauşale la adresa premierului Victor Ponta. Unele probabil îndreptăţite, fiindcă în spatele uşilor închise şi a viesparului de intrigi politice din ambele câmpuri, care s-au potenţat reciproc, s-au făcut şi desfăcut scenarii. Klaus Iohannis, un ingredient supralicitat. Mostră de dialog: „Gâdea – Vă întreb pe dumneavoastră/ Antonescu – Întrebaţi şi dumneavoastră pe cine puteţi, pentru că pe domnul Ponta nu e voie/ Gâdea – Nu e voie? Cine nu ne dă voie, Voiculescu?/ Antonescu – Nu ştiu… Poate. Poate domnul Ponta nu vă dă voie/ Gâdea – A, domnul Ponta e şeful nostru?”
Acum, un moderator poate fi acid, impulsiv, insidios, dorindu-se – în anumite ipostaze – să fie câştigător. Se spune că renumita ziaristă italiană Oriana Fallaci, stinsă din viaţă în 2006, două din cărţile ei fiind traduse şi la noi („Dacă soarele moare” – 1981 şi „Mânia şi orgoliul” – 2011) i-ar fi luat un interviu fostului secretar american de stat Henry Kissinger care îl mai ustură şi astăzi. Crin Antonescu, ca preşedinte al Senatului şi lider politic, avea obligaţia morală să suporte cu stoicism calvarul, să ofere răspunsuri clare, eventual edificatoare, în afara registrului contondent de glumiţe şi replici „parşivele”, spre a nu consterna prin stupiditate şi enervare. Ne aşteptam să arate nervi de oţel. Ori, ne-a arătat altceva. Inclusiv o adumbrire intelectuală. Pe un post de televiziune cu audienţă consistentă, preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a etalat ceea ce s-a văzut. Ori, nu moderatorul emisiunii candidează la cea mai înaltă demnitate din stat, ci Crin Antonescu. Şi încă o menţiune: în nici o ipostază, până la ruperea USL, premierul Victor Ponta n-a declarat altceva decât ceea ce se angajase la semnarea protocolului – Crin Antonescu, candidatul USL la alegerile prezidenţiale din toamnă. Că anturajul premierului, sau alte grupuri şi grupuleţe politice, au lăsat să se înţeleagă şi altceva, adică o cacealma, urma să fie dovedit. Grav este că Antonescu n-a realizat şi nici nu vrea să realizeze răul imens făcut ţării prin ruperea USL, un gest politic necugetat, într-un context geopolitic cum este cel în care ne aflăm. Să arunci ţara în instabilitate guvernamentală şi să vorbeşti cu seninătate de o altă posibilă construcţie politică parlamentară şi, eventual, alegeri anticipate, e un simptom de rău augur.
