Ponta: România renunţă să mai ceară un vot pe tema aderării la Schengen la Consiliul JAI

0
244
Victor Ponta

Subiectul aderării noastre la Schengen a inflamat din nou, ieri, scena politică internă, declanşând reacţii în lanţ. Dacă ieri după-amiază premierul Victor Ponta declara, citat de Agerpres, că România nu va solicita în Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) din 7 şi 8 aprilie, de la Bruxelles, ca subiectul aderării la spaţiul Schengen să fie supus la vot, după ce Germania şi-a anunţat intenţia de a bloca accesul ţării noastre în această zonă, președintele Traian Băsescu susținea, pe seară, că Germania nu este singura ţară care ar fi votat împotriva aderării României la Schengen în Consiliul JAI, menţionând că sunt cel puţin şapte state care s-ar fi opus. „Nu, nu are nici un rost. Asta tocmai încercam să vă explic. Din moment ce Germania a anunţat oficial acest lucru, nu vreau să mergem acolo doar ca să mai luăm înca o dată act de dreptul de veto al Germaniei”, a spus Victor Ponta, într-o conferinţă de presă. Potrivit acestuia, ţara noastră va solicita ca subiectul să fie supus la vot, aşa cum prevede procedura, în momentul în care Berlinul va fi în favoarea aderării. „E vorba despre faptul că vom afla în mod sigur, pe baza consultărilor, momentul în care Germania nu se va mai opune, şi atunci mergem la vot. În momentul în care Germania a spus clar că se opune, de ce să te duci la vot? Doar ca să creezi mai multă tensiune? Nu e în interesul României să aibă această situaţie de confruntare cu Germania”, a explicat premierul. De aceeași părere pare a fi și Traian Băsescu, în opinia căruia ar fi fost foarte posibil, dacă ministrul german ar fi ridicat mâna, să se fi înregistrat o majoritate împotrivă la Consiliul JAI. Totuși, președintele consideră că România nu ar trebui să abandoneze total subiectul la Consiliu, explicând că „poziţia corectă este să se ia notă şi să stabilim un alt termen în care să discutăm accesul în Schengen (…) Trebuie să obţinem o altă dată, poate fi septembrie, poate fi decembrie”. Într-un cu totul alt registru, ministrul de Interne, Radu Stroe, îi reproşase omologului său german, în prima parte a zilei de ieri, că „a pierdut ocazia să tacă” şi „a depăşit limita legitimei apărări”. „Domnul ministru de Interne al Germaniei a pierdut ocazia să tacă. Urma să se exprime în JAI (n.r. – Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne, programat pe 7 şi 8 martie la Bruxelles), unde putea spune orice. Păcat. În sistemul nostru de activitate specifică Ministerului de Interne există o vorbă: «trebuie să păstrezi limita legitimei apărări». Ministrul a depăşit limita legitimei apărari. Păcat pentru marea Germanie”, a declarat Radu Stroe pentru Realitatea TV. În opinia acestuia, România a făcut ceea ce trebuia pentru a intra în Schengen, însă Germania se opune, aşa că „lăsăm Germania să găsească momentul când va considera ea să ne lase în Schengen”. La rândul său, ministrul Apărării, Mircea Duşa (care este fostul ministru de Interne), a explicat că România nu trebuie să stea cu „capul plecat” pe tema Schengen. „Cred că nu trebuie să mai stăm cu capul plecat. România este o ţară a UE cu drepturi depline. Trebuie să ne apărăm demnitatea şi onoarea (…) România şi-a făcut temele privind aderarea la Schengen. (…) De la o clipă la alta unii se schimbă şi, pe considerente pe care nu le înţeleg, subiective, ne spun că se vor opune primirii noastre în Schengen. România a făcut eforturi deosebite, şi financiare şi umane, să-şi securizeze frontierele, a făcut eforturi deosebite pentru a avea cel mai modern sistem de supraveghere a frontierelor, şi Centrul naţional de supraveghere este cel mai modern din Europa, care va fi compatibil în câteva luni cu centrul european de la Varşovia”, a declarat Duşa.

Ministrul federal de Interne al Germaniei, Hans-Peter Friedrich, a declarat într-un interviu pentru „Der Spiegel”, că va opune la Consiliul JAI din 7-8 martie dreptul de veto al Germaniei împotriva aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen. Hans-Peter Friedrich (CSU) doreşte împiedicarea unei aderări rapide a Bulgariei şi României la spaţiul Schengen şi ridicarea controalelor de graniţă pentru cetăţenii acestora. „Chiar şi considerarea aderării parţiale, adică intrarea cu aeroporturile şi porturile maritime, este scoasă de la masa discuţiilor”, a completat ministrul german.