Faza mitropolitană a concursului dedicat părintelui Dumitru Stăniloae

0
296
Dumitru Staniloae

Arhiepiscopia Craiovei, prin Biroul de învăţământ, activităţi cu tineretul şi catehizare, va organiza pe data de 14 martie faza  mitropolitană a Concursului Naţional „Părintele Dumitru Stăniloae – 110 ani de la naştere, 20 de ani de la trecerea la cele veşnice”.

Evaluarea va avea loc la Centrul de restaurare, conservare patrimoniu şi vizualizare, iar între participanţi se vor afla elevi şi studenţi din învăţământul preuniversitar şi universitar din Mitropolia Olteniei. Câştigătorii vor participa la faza naţională a concursului, organizată de Patriarhia Română în data de 14 mai, în apropierea sărbătorii Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.

„Scopul acestui concurs este încurajarea elevilor şi studenţilor din cadrul şcolilor teologice ortodoxe să cunoască viaţa şi activitatea părintelui Dumitru Stăniloae, identificarea elevilor şi studenţilor teologi ortodocşi cu aptitudini pentru studierea Teologiei dogmatice, în general, şi pentru teologia părintelui Dumitru Stăniloae, în special, şi stimularea gândirii dogmatice prin redactarea unor eseuri teologice pe baza unor teme date”, au precizat reprezentanţii Mitropoliei Olteniei.