Fonduri europene pentru înfiinţarea de perdele forestiere

0
387

Beneficiarii Măsurii 221 – “Prima împădurire a terenurilor agricole”, din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), pot primi finanţare nerambursabilă pentru înfiinţarea de perdele forestiere cu rol de protecţie, au anuţat reprezentanţii Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) Dolj.

Investiţiile de acest tip se aplică pe suprafeţele de teren agricol de cel puţin 0,5 hectare, pe care se înfiinţează plantaţia forestieră. Important de reţinut este faptul că pădurea trebuie păstrată până la atingerea vârstei exploatabilităţii, aceasta putând ajunge şi la 40 de ani. Astfel, APDRP acordă în primul an sprijinul financiar pentru înfiinţarea plantaţiei, pentru lucrări de întreţinere, dar şi compensaţii băneşti pentru pierderea de venit. În anii doi, trei, patru şi cinci, beneficiarul va primi fonduri nerambursabile numai pentru lucrările de întreţinere şi pentru compensaţiile de pierdere a venitului. După trecerea celui de-al cincilea an de la înfiinţarea pădurii, beneficiarul va continua să primească numai compensaţiile de pierdere a venitului pentru încă zece ani. Pentru pierderea de venit agricol sunt oferite prime compensatorii, diferenţiate în funcţie de tipul beneficiarilor. Aceştia se împart în „fermieri” şi „alţi deţinători de terenuri agricole”, adică non-fermieri.

Cum se coardă compensaţiile?

Compensaţiile se acordă pe o perioadă de 15 ani, începând cu anul înfiinţării plantaţiei forestiere, fiind reprezentate de sume standard, exprimate în euro pe an şi pe hectar. Astfel, se acordă 80% pe an şi pe hectar pentru fermieri şi 50% din nivelul primei compensatorii pentru pierderea de venit agricol acordată fermierilor, pe an şi pe hectar, pentru non-fermieri. Cei 80% înseamnă 209,5 euro + PD (plata directă pe suprafaţă acordată în cadrul schemei de plată implementată în anul de campanie”. Spre exemplu, pe o perioadă de 5 ani, pentru un hectar de teren agricol la câmpie, un fermier poate să primească 6.140 de euro, fonduri nerambursabile. Această sumă este compusă din 1.330 de euro reprezentând prima de înfiinţare a plantaţiei, plus 1.336 de euro pentru lucrările de întreţinere, la care se vor adăuga 3.474 de euro – compensaţiile de pierdere a venitului. Acestea din urmă vor actualizate pe perioada de implementare a proiectului, în conformitate cu modificările Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).

Sumele pentru întreţinerea plantaţiilor pe o perioadă de până la 5 ani şi cele pentru compensarea pierderilor de venit agricol, vor fi acoperite în proporţie de 100% din fonduri publice.