Deputatul Gust : De la PSD la PC şi acum la PDL

4
341

Deputatul indepedent Florentin Gust s-a înscris în PDL, după ce a trecut o tură şi pe la Partidul lui Dan Voiculescu. Cochetarea cu PDL a parlamentarului doljean era deja un subiect de presă, dar negat vehement de acesta. Inevitabilul s-a produs ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, când Florentin Gust a fost prezentat chiar de Mărinică Dincă, preşedintele organizaţiei municipale democrat-liberale. „E un tânăr pe care mi l-am dorit în echipa mea. Aşa cum ştiţi, noi vrem să scoatem tinerii în prim-plan şi Florentin Gust este unul dintre ei”, a declarat Mărinică Dincă, preşedintele PDL Craiova. Anticipând comentarile ulterioare ale jurnaliştilor, parlamentarul doljean a precizat chiar el însuşi, faptul că eventuala sa taxare drept traseist nu se justifică. Gust a subliniat că el va încerca să schimbe ceva din politică… din orice poziţie, dar nu ştie dacă va putea. „Sunt sigur că vor fi puse tot felul de etichete şi se va vorbi de traseism politic dar vreau să vă spun că atunci când iau o decizie o iau cu tot sufletul. Cred că echipa de la PDL Dolj vrea să scoată în evidenţă tinerii. Este prea mult timp de când tandemul Antonie Solomon şi Ion Prioteasa conduc judeţul şi trebuie să facem ceva pentru acest lucru. Mărinică Dincă va câştiga primăria”, a declarat Florentin Gust.

4 COMENTARII

  1. Stie cineva din Craiova ,vreo isprava facuta de acest Gust pentru cei care l-au ales,ca primarii,in afara de a organiza primirile cu steaguri si esarfe a lui Geoana,la casa studentilor?Ce tot il bagati in seama stimati ziaristi? Sunt oameni care zilnic fac cate ceva pentru craioveni si nu primesc nicio considerate.Mai schimbati MACAZUL,domnilor!

Comments are closed.