“U” Craiova vine cu un punct din Ştefan cel Mare

0
415

În primul meci oficial din 2018, Universitatea Craiova a remizat în Ştefan cel Mare, scor 2-2, cu Dinamo, după ce a condus de două ori. În derby, alb-albaştrii, încurajaţi de peste 600 de fani, au deschis scorul în minutul 22, prin Gustavo, care a transformat un penalty obţinut de Mitriţă. În prealabil, arbitrul Haţegan i-a refuzat lui Bărbuţ o altă lovitură de pedeapsă. “Câinii roşii” au egalat înainte de pauză, după două gafe ale portarului Calancea, o degajare aiurea şi o ieşire pe sub mingea trimisă în poartă de Nemec. În minutul 35, Monroy trebuia eliminat pentru intrarea criminală la Mitriţă, dar a fost iertat de acelaşi “Hoţegan”.

După pauză, tot Craiova a fost mai bună, iar Bărbuţ a marcat (min 55), după o fază spectaculoasă, în care Mitriţă şi Bancu s-au jucat cu apărarea adversă. Peste câteva minute, acelaşi Bărbuţ a ratat cu poarta goală, iar Haţegan a mai furat încă o dată Ştiinţa, neacordând penalty la un fault asupra lui Gustavo. Dinamo a egalat în minutul 85, prin D. Popa şi a avut o bară în ultimul minut, şut Nistor.

Dinamo – Universitatea Craiova 2-2

Dinamo: Brănescu – Romera, Nedelecearu, M. Popescu, Nica – Mahlangu, Monroy (’59, D. Popa) – Hanca (’64, V. Olteanu), Nistor, Pesic (74, Moldoveanu) – Nemec. Antrenor: Vasile Miriuţă

Craiova: Calancea – Screciu, Ferreira, Briceag (’87, Burlacu) – Martic, Zlatinski (’83, Bic), Mateiu, Bancu – Bărbuţ (’72, R. Popa), Mitriţă, Gustavo. Antrenor: Devis Mangia.
Arbitru: Ovidiu Haţegan.