Un demers al premierului şi al preşedintelui Senatului care merita salutat

0
36

Nu prea avem des ocazia să salutăm ceea ce întreprind premierul şi preşedintele Senatului ca lideri ai USL. Dar când o asemenea ocazie se iveşte, opinăm că ar trebui reacţionat fără echivoc, cu bună credinţă, aşa cum o facem şi când opinia noastră este negativă. Când împreună au făgăduit, în declaraţii publice, şi după toate aparenţele s-au ţinut de cuvânt, că va fi abrogat articolul 278 din noul Cod Penal, menit a îngrădi libertatea şi activitatea mass-media, o astfel de abordare, deplin europeană, nu poate fi trecută cu vederea. Articolul menţionat, intitulat „Presiuni asupra justiţiei”, prevedea că „Fapta persoanei care, pe durata unei proceduri judiciare în curs, face declaraţii publice nereale referitoare la săvârşirea, de către judecător sau de organele de urmărire penală, a unei infracţiuni sau a unei abateri disciplinare grave legate de instrumentarea respectivei cauze, în scopul de a le influenţa sau intimida, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă”. Senatul, prima Cameră sesizată în acest caz, a decis ieri abrogarea articolului, iar acum iniţiativa legislativă merge la Camera Deputaţilor. Mai explicit, înţelepciunea, fiindcă despre aşa ceva este vorba, lui Victor Ponta şi Crin Antonescu, atenţi la „nuanţa” riscantă ascunsă în formularea uşor ambiguă a articolul 278 din Codul Penal, nu este tot una cu a celor care l-au inserat în corpul noului Cod Penal. Deşi, aşa cum se exprima  premierul, să sperăm că nu se va ajunge la Curtea Constituţională, devenită un fel de moaşă comunală a oricărei legi, de la cea privind câinii comunitari la cea referitoare la libertăţile de exprimare. Mass-media noastră, marţială, fudulă şi roasă de indispoziţii, abundând în admonestări şi aspirând la morga sapienţială, n-a găsit de cuviinţă să salute „scaunul la cap” al iniţiatorilor acestei propuneri legislative, majoritatea liberali, dar şi pe cei doi lideri ai USL, deşi capcana întinsă presei era una de risc maxim. Numai jurnaliştii care n-au avut prilejul „drumeţiilor” spre instanţele de judecată pot rămâne deplin indiferenţi la simbolistica unui demers de factura celui menţionat. Fireşte, o antologie a diletantismului şi a prostului gust care ne asaltează cotidian nu e greu de făcut. Dar cum avem voluptatea negativului, când lucrurile intră în ordine parcă viaţa nu mai are haz. Şi apoi, numai proştii sunt mulţumiţi şi degeaba eşti inteligent sau chiar mai dotat decât ceilalţi dacă nu eşti supărat şi agresiv. Aşa că, înclinaţi să vedem partea bună a lucrurilor, s-ar putea opina că suntem săraci cu duhul, nătângi, adormiţi, ori chiar mai rău: vânduţi Guvernului. Ceea ce n-ar fi o nenorocire. Din experienţa altora, probată pe mandatul guvernării anterioare, s-ar putea trage concluzii lucrative.