Proiectul „Dezvoltarea competențelor antreprenorilor rurali din G.A.L. SUDOLT”, la final

0
271

În comuna Goicea a avut loc, luni, conferința de încheiere a primului proiect finanțat de Grupul de Acțiune Locală Sudolt – organizație ce are drept scop atragerea de fonduri nerambursabile pentru localitățile din Valea Dunării, iar în componență, un oraș și 13 comune din județul Dolj și o comună din județul Olt.

Intitulat „Dezvoltarea competențelor antreprenorilor rurali din G.A.L. SUDOLT”, proiectul a fost implementat de Centrul de Resurse pentru Organizațiile Non-profit din Oltenia – C.R.O.N.O. și și-a propus să stimuleze aplicarea de proiecte de către membrii grupurilor-țintă eligibile din teritoriul G.A.L. Sudolt, în vederea creșterii gradului de absorbție a Fondului European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală.

În cadrul proiectului, peste 150 de persoane au participat la întâlnirile de informare organizate în lunile septembrie și octombrie 2013 în fiecare din cele 15 localități din teritoriul G.A.L. Sudolt, prilej cu care au fost difuzate cunoștințe privind schemele de sprijin ale Politicii Agricole Comunitare, respectiv modul de aplicare a măsurilor pentru dezvoltarea rurală. De asemenea, 48 de persoane au urmat cursurile de formare profesională în domeniul antreprenoriatului rural susținute la Bârca în perioada octombrie – decembrie 2013.

La conferința de la Goicea au participat membrii Grupului de Acțiune Locală Sudolt, precum și beneficiari ai programului de formare organizat în cadrul proiectului.