Craiova şi Petrolul se antrenează alături în Antalya

0
338

CS Universitatea dispută astăzi, de la ora 17, primul meci amical, cu Dynamo Dresda II

Jucătorii de la CS Universitatea se pregătesc deja de două zile în cantonamentul din Antalya, colegi de antrenament fiindu-le fotbaliştii Petrolului Ploieşti. Aceştia i-au salutat peste gard pe olteni şi le-au urat întâlnire cât mai rapidă în Liga I, printre cei care au „socializat” aflându-se şi Adrian Mutu, Mircea Bornescu sau fostul medic al Craiovei, Claudiu Stamatescu. „Briliantul” s-a întreţinut preţ de câteva minute cu Dacian Varga, în timp ce Bornescu a dialogat cu fostul său antrenor din Bănie, Silviu Lung. Ieri, craiovenii au avut două antrenamente, iar în această dimineaţă este programat un altul, pentru ca de la ora 17 elevii lui Stângă să dispute primul amical al stagiului, contra echipei secunde a clubului Dynamo Dresda, ocupanta locului 4 în Oberliga, a cincea ligă din Germania. Adversarul are în lot doar jucători sub 23 de ani.

Fundaşul Florin Pătraşcu a vorbit pentru site-ul oficial al clubului despre acest cantonament şi despre partidele amicale. „În ţară era foarte frig şi nu cred că e prielnic să facem foarte multe antrenamente pe un teren sintetic. În Antalya vremea este bună, terenurile la fel. Sperăm să iasă un cantonament reuşit. Cum a fost, de altfel, şi primul. Sunt antrenamente mai scurte, dar solicitante. Sunt unele tehnici noi, mai ales metoda cu TRX-urile. Este o perioadă de acumulări fizice. De asemenea, ne dorim să creştem de la meci la meci şi să câştigăm, fiindcă victoriile aduc victorii. Trebuie să ne obişnuim de pe acum să câştigăm, pentru că returul va fi foarte greu şi nu trebuie să ne împiedice nimeni. Rezultatele sunt importante, dar prioritatea este să iasă jocul. Este bine că au venit jucători de valoare, care să pună umărul la îndeplinirea obiectivului nostru: promovarea. Dacă ne vom face jocul nu cred că vreo echipă ne va sta în faţă” a declarat fundaşul de 27 de ani.