O celulă teroristă a fost destructurată în Tunisia, în cursul acţiunilor antiteroriste după atacul din Berlin

0
414

tunisia-celula-teroO celulă teroristă, care recruta tineri dornici să se alăture unor grupări islamiste, a fost destructurată de autorităţile din Tunisia, în cursul operaţiunilor antiteroriste iniţiate după atacul de la un târg de Crăciun din Berlin, comis de un cetăţean tunisian. Cei 13 membri ai celulei teroriste, cu vârste între 22 şi 43 de ani, au fost arestaţi marţi în oraşul Hergla, se afirmă într-un comunicat dat publicităţii de Ministerul de Interne de la Tunis. Suspecţii se întâlneau în secret într-o moschee şi au recunoscut că ar fi recrutat şi trimis 12 tineri să lupte în străinătate pentru grupări islamiste, inclusiv pentru un grup care are legături cu reţeaua teroristă Al-Qaida. Este pentru a şaptea oară în mai puţin de o săptămână când autorităţile tunisiene anunţă arestarea unor presupuşi terorişti, iar peste 70 de persoane au fost arestate în cadrul operaţiunilor antiteroriste declanşate după 25 decembrie. Autorităţile din Tunisa şi-au intensificat eforturile după atentatul de la Berlin, soldat cu decesul a 12 persoane şi care a fost comis de tunisianul Anis Amri. Atentatul a fost revendicat de reţeaua teroristă Stat Islamic. Potrivit oficialilor, aproximativ 3.000 de tunisieni s-au alăturat unor grupări islamiste din Libia, Siria şi Irak. Naţiunile Unite estimează numărul acestora la 5.000.