Guvernul Grindeanu a fost învestit de Parlament cu 295 voturi „pentru” şi 133 „împotrivă”

0
406

guvernGuvernul Grindeanu a fost învestit cu 295 voturi „pentru” şi 133 „împotrivă”, un vot fiind anulat. Şedinţa Parlamentului pentru acordarea votului de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului Grindeanu s-a desfăşurat ieri, în sală fiind prezenţi 328 de parlamentari, din totalul de 463 de deputaţi şi senatori.

Cabinetul condus de Sorin Grindeanu va avea doi vicepremieri, Sevil Shhaideh, care va fi şi ministru al Dezvoltării Regionale, gestionând şi fondurile europene, dar şi copreşedintele ALDE Daniel Constantin, care va gestiona şi portofoliul Mediului. Toţi cei 26 de miniştri propuşi de coaliţia PSD-ALDE au fost avizaţi favorabil, ieri-dimineaţă, de comisiile de specialitate din Legislativ.

Potrivit prevederilor constituţionale, Parlamentul acordă încredere guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, iar mandatele guvernului şi ale miniştrilor încep odată cu depunerea jurământului în faţa preşedintelui – care a avut loc aseară, începând cu ora 19.00, în faţa preşedintelui Klaus Iohannis. Puterea are în prezent 295 de voturi în Parlament, inclusiv minorităţile, iar opoziţia 168. Printre absenţii de ieri s-au numărat Traian Băsescu şi Alina Gorghiu.

”Vreau să vă mulţumesc pentru votul pe care l-aţi acordat astăzi. Înseamnă pe noi, pentru Guvernul României, o mare responsabilitate, o responsabilitate care nu e dată doar de votul dvs. de astăzi, ci responsabilitatea e dată şi de votul românilor din 11 decembrie. De aceea actul de guvernare pe care îl vom exercita va fi coordonat pe aceste direcţii: pe responsabilitate, de modestie şi de respect faţă de români”, a spus Grindeanu după vot.

Cele mai importante declaraţii ale preşedintelui Klaus Iohannis, după ce miniştrii Guvernului PSD-ALDE au depus jurământul la Cotroceni:

  • Din acest moment dvs. sunteţi Guvernul României. Aveţi o misiune grea, aveţi de îndeplinit promisiuni complicate. Trebuie să livraţi ceea ce aţi promis în campania electorală. Îmi imaginez că după alegeri trebuie să pornim un Guvern. Campania electorală nu este doar un circ mediatic. În campania electorală s-au făcut promisiuni, de asta aţi fost votaţi şi asta trebuie să livreze Guvernul. Sper ca într-o zi să îmi explicaţi cum veţi face în aşa fel încât să vă încadraţi într-un deficit bugetar de 3%, să creşteţi salariile, să scădeţi TVA-ul.
  • Eu aştept şi mulţi aşteaptă să faceţi tot ce se poate şi se poate să sprijiniţi o justiţie independentă în România. Asta înseamnă întărirea statului de drept. Aţi jurat să faceţi tot ce puteţi pentru o democraţie în România, nu se poate face fără o justiţie independentă.
  • Aştept să gestionaţi în mod responsabil finanţele publice.
  • Pentru noi nu contează doar stabilitatea internă, ci şi stabilitatea regională. Vreau ca Romania să fie, aşa cum am menţionat de multe ori, România puternică, un pol de stabilitate şi securitate în regiune. Pentru asta este nevoie să vă implicaţi cu toţii, fiecare în domeniul lui.
  • Domnule Dragnea, aflarăm de la televizor că sunteţi singurul care cunoaşte programul din scoarţă în scoarţă. Vă rog eu frumos, învăţaţi-i şi pe ei!
  • Vă doresc mult succes pentru România.