Cum să încep acest nou an în condiţiile în care avalanşa de urări au creat, în juru-ne, senzaţia patetică a unei fericiri fără margini în contul lui 2016? De parcă toate răutăţile de peste an s-au risipit la adierea unei fraternizări fără egal, ne-am subsumat, cu o disponibilitate fabuloasă, unui sentiment de iubire aruncând la gunoi ca pe nişte zdrenţe animozităţi şi neînţelegeri, duşmănii şi afronturi ce-au depăşit cu neobişnuit zel pragul minimei jene de-a lungul trecutului an. Să nu fiu cumva înţeles greşit: departe de a fi bântuit de vreun regret, întâmplarea în sine are şansele unui bun augur. Cu condiţia de a nu ignora cu totul nici justificarea conjuncturală a ei şi de ce nu?, nici substratul de ipocrizie de care astfel de momente nu duc lipsă.
Om de la ţară cum am rămas, îmi recunosc partea de vulnerabilitate: conserv şi acum din copilărie obiceiul, ridicat atunci la valoarea unei tradiţii, de a uita, în nimbul sfintelor sărbători de iarnă, toate nefericirile şi duşmăniile de peste an sub semnul dorinţei augurale de împăcare, semn al credinţei unui An mai Bun. Că nici dorinţa şi nici credinţa nu durau dincolo de aureola sărbătorilor, e deja o altă poveste. Şi una gravată, cu triste litere, în firea noastră naturală: scurt timp, arţagul şi disputele îşi reluau locul, iar vremea resuscita ciclul ei debitat între bine şi rău.
Locuţiune, cea de mai înainte pe care mi-am îngăduit s-o arendez, formulată de geniul lui Friedrich Nietzche. Şi tocmai partea sa de iscodire a pătimaşelor porniri omeneşti, mai mereu disipate dincolo de bine şi de rău, m-a obligat la această poziţie de prudenţă sub incidenţa unui lung şi, pe alocuri, nu mai puţin patetic reportaj apărut în ultimul număr din 2015 în popularul săptămânal italian „Panorama”. Sub un generic demn de nişte afişe electorale – „Ascensiunea dronelor, stăpânii zburători al lui 2015” – articolul exaltă aceste noi şi atipice invenţii tehnologice evidenţiindu-le utilităţile diverse şi prevestindu-le, chiar în noul an, un loc asimilat miracolelor divine. Relativ uşor de construit şi de folosit, ele vor substitui, printre altele, unele dintre treburile vechi şi noi ale lumii aşa cum o ştiam: de la supravegherea şi igienizarea ogorului cultivat până la transformarea lor în nişte „poştaşi” atipici, capabili să ne aducă în timp record vreun pachet de bunuri de la sute de kilometri. Vor lua şi locul, se dă ca sigur, şi al bietelor jucării cu zmeii de carton ce-au bucurat veacuri ale copilăriei. Ne vor oferi imagini ale oraşelor, satelor şi ale propriilor noastre gospodării cu o acuitate nevisată vreodată. Şi multe, multe altele.
Toate acestea în scrise, cum se poate constata, în partea Binelui. Nici un cuvinţel însă despre uzul lor malefic, cel deja exersat, cu un clamoros succes, în confruntările din ultima vreme: constituţia lor, se pare mult mai în top şi mai evaluată, de arme distrugătoare şi într-o manieră care, ea singură, ar trebui să dea de gândit poate mai mult decât binefacerile preamărite.
O experienţă, personală, pe care am trăit-o e chiar cea care m-a îndemnat să pun pe hârtie aceste rânduri. Pe internet, tot pe pagina unei publicaţii, am urmărit, sub povara unei curiozităţi blestemate, dezastrul împlinit de o astfel de dronă în tabăra unui inamic. Şi nici măcar nu mai are vreo importanţă identitatea inamicului: căci el va fi mereu un… celălalt, iar când nu există, vorba genialului „moftangiu” pe numele său Umberto Eco, va trebui inventat.
În sine însă, masacrul acela reprodus chiar de o cameră a uimitoarei drone nu poate decât să te tulbure şi să simţi, la final, senzaţia unei crime făcute cu gustul unei tâlhării. Nu un truc cinematografic, domeniu în care deja numita invenţie a pătruns vertiginos. Nu, mai degrabă, o oroare. Şi una cu care, din nefericire, va trebui probabil să ne obişnuim.
La îndemâna unor întâmplători „strategi” ai lumii făcători şi desfăcători de noi ordine mondiale, astfel de instrumente vor trimite în muzeele din conştiinţele noastre şi ale celor ce vor veni după noi multe din invenţiile răspunzătoare ale atâtor catastrofe din secolele trecute.
De aceea, sub vraja urărilor de Nou An, în cea mai patetică fibră a acestora, formula nefericitului filosof, Nietzsche, desigur, mi s-a impus ca un avertisment: Dincolo de bine şi de rău.
