Varşovia “îngrijorează” puţin… Bruxelles-ul!

0
397

După Tribunalul Constituţional a urmat media. Se continuă, potrivit semnalelor, cu Parchetele, Poliţia şi aşa mai departe. La 30 decembrie 2015 Dieta de la Varşovia – camera inferioară poloneză – a aprobat în regim de urgenţă o lege prin care se prevede expres încheierea mandatelor tuturor managerilor de la radioul şi televiziunea publică. De asemenea, şi de la agenţia naţională de informaţii (PAP). Toate acestea, actualmente societăţi de drept comercial, controlate de stat, vor deveni instituţii de cultură, administrate de un Consiliu media naţional. Textul de lege a fost dezbătut la o manieră precipitată şi votat de 230 de deputaţi PiS. S-au împotrivit 152 de deputaţi, iar 34 au absentat. Cum şi la Senat partidul Dreptate şi Justiţie (PiS) are majoritatea, promulgarea legii de către preşedintele Andrezej Duda, fidel PiS, nu a fost decât o formalitate. Anterior, deja promulgase legea reformei Tribunalului Constituţional, care suscitase îngrijorare la Bruxelles. Se sugerează că atitudinea puterii poloneze actuale, pe marile dosare europene, ar putea constitui una din “problemele majore” ale UE în 2016, un an la fel de periculos ca precedentul, în opinia lui Jean Claude Juncker. La 21 decembrie 2015, Jean Asselborn, ministrul luxemburghez pentru Afaceri Externe, a cărui ţară deţine preşedinţia UE, calificase drept “înfricoşătoare” derapajele Varşoviei, în chestiunea Tribunalului Constituţional. În Parlamentul European o dezbatere pe chestiunea poloneză, avută în vedere, a fost amânată sine die. PiS este considerat o variantă poloneză a populismului de extremă dreaptă, întâlnit în Europa (Ungaria, Finlanda, Belarus, Frontul Naţional în Franţa). De la admiterea în UE Polonia a beneficiat de mari subsidii, încât arma imediată a Bruxelles-ului nu poate fi alta decât… fondurile europene. Conducerile media vor fi numite de ministrul Bugetului, care va putea să le şi revoce, deşi până acum erau numite prin concurs de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Mai multe organizaţii europene media, precum Uniunea Europeană de Radio-Televiziune (UER/EBU), Asociaţia Jurnaliştilor Europeni (AEJ), Reporteri fără Frontiere (RSF) şi-au exprimat indignarea faţă de dispoziţiile introduse, fără nici o consultare publică prealabilă. Vicepreşedintele Comisiei Europene, Franz Timmermans, a cerut o informare guvernului polonez pe acest proiect de lege, potrivit unui tweet al purtătorului său de cuvânt, Margaritis Schinas. Între majoritatea parlamentară şi opoziţie – reamintim că în urma alegerilor legislative “stânga n-are nici un reprezentant” – se duce o luptă acerbă şi liderul grupului parlamentar PiS, Ryszard Terlecki, a justificat temeiul legii în discuţie astfel: media nu poate să critice constant schimbarea de legislaţie promovată de PiS. În fine, Comisia Europeană se arată îngrijorată şi clamează pe libertatea şi pluralismul media, cruciale într-un stat membru, cu respect deplin pentru valorile comune pe care UE este fondată, se menţionează într-o scrisoare remisă ministrului polonez de externe, de numărul doi al Comisiei Europene, Franz Timmermans. Protestele publice au atras atenţia asupra derapajelor democratice, vorbind de o lovitură de stat instituţională. Se spune că tendinţele ideologice şi morale promovate de media, nu sunt acceptate de majoritatea societăţii. Atenţia a fost reţinută de faptul că “Gazeta Wyborcza”, un cotidian liberal, condus de Adam Michnick, politolog eseist, scriitor, fost membru al “Solidarităţii”, a fost la un pas de închidere. Gravă a fost însă tentativa de subordonarea a Tribunalului Constituţional, după ce preşedintele Duda a refuzat investirea a trei judecători, desemnaţi de precedenta majoritate parlamentară, sub pretextul că verdictele Tribunalului Constituţional nu pot pune în discuţie deciziile noului Parlament, care ar urma să promoveze legi privind numirea directă a şefilor parchetelor, actualmente independenţi, de către ministrul Justiţiei. La un asemenea raţionament constituţional se spune că profesorul Zimmerman de la Universitatea din Cracovia, unde preşedintele Andrezej Duda şi-a susţinut doctoratul în Drept, a “deplâns” atitudinea fostului său elev. Mai în şoaptă, mai sonor, se spune că democraţia este actualmente, în Polonia, ceea ce este ateismul la Vatican. Sigur că este o exagerare. Dar în nici un caz doamna Victoria Nuland nu se va deplasa la Varşovia să apere democraţia.