Fotbalistul echipei Steaua, Lucian Sânmărtean, a semnat un contract cu gruparea antrenată de Victor Piţurcă, Al Ittihad, înţelegerea fiind valabilă din vară. Deşi a fost omis ani de zile de Piţurcă la convocările pentru echipa naţională, fiind folosit doar în campania din toamna trecută, Sânmărtean şi-a dat acordul de a colabora iar cu Piţurcă, de această dată la gruparea saudită. „Arabii nu au discutat cu Steaua să-l transfere de acum, este un contract din vară. A semnat pe un an cu opţiune de prelungire pe încă un an. Dacă Al Ittihad se va înţelege cu Gigi Becali de acum, fără niciun fel de problemă va pleca în cantonament acolo. Este un salariu foarte mare pe care îl va câştiga acolo. Dacă nu pleacă de acum, orice se va întâmpla până în vară, contractul rămâne valabil. Arabii vor să-l ia foarte mult încă de acum însă. Gigi Becali cere pe el o sumă modică”, a spus Anamaria Prodan. Mjlocaşul de 35 de ani va câştiga în Arabia Saudită un milion de euro anual. Gruparea arabă a discutat şi cu Lukasz Szukala, dar negocierile cu acesta au picat. Lucian Sânmărtean a fost achiziţionat de Steaua în februarie 2014, când a semnat un contract pe un an şi jumătate.