În urma meciului de fotbal dintre Universitatea Craiova – FCU Craiova 1948, Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova a sancționat contravențional 13 suporteri, organizatorul, cât și firma de pază, cu amenzi în valoare totală de 28.100 lei. Zece suporteri au primit și sancțiunea complementară de interzicere a accesului la competițiile sportive, pe o perioadă de un an.
Suporterii au fost sancționați pentru că au aruncat cu obiecte pirotehnice către alte persoane, dar și pe teren. Pentru a nu fi identificați, și-au ascuns fața cu articole de îmbrăcăminte sau alte accesorii.
Organizatorul a fost sancționat contravențional pentru că nu a luat toate măsurile necesare efectuării unui control riguros la intrarea în arena sportivă, iar firma de pază – pentru nerespectarea de către personalul de ordine și siguranță, în incinta arenei sportive, a obligațiilor prevăzute în planul de acțiune.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 4 din 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, cu modificările și completările ulterioare, intrarea în stadion, accesul publicului prin turnichete, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se realizează de către agenţi ai societăţii de pază şi protecţie contractate de organizator.
Pentru desfășurarea în condiții de ordine și siguranță publică a acestui eveniment sportiv, Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova a luat măsuri pentru deplasarea în condiţii de siguranţă a suporterilor la și de la stadion, precum şi pe timpul desfășurării meciului de fotbal, aflându-se în imediata apropiere a stadionului.
În continuare, se fac verificări pentru identificarea tuturor celor care au încălcat normele legale în vigoare, în vederea luării măsurilor ce se impun.
Doar atât?! Nicio cronica a meciului ?! La partida tur toți jucătorii de la CSU au primit nota 10 !!! Jalnica evoluție, atât a jucătorilor de fotbal, cât și a așa-zișilor suporteri. Cum de se pot produce astfel de evenimente pe un stadion de fotbal ?!! Oricum, la FCU 1948 se “vede” revenirea lui Nicolo Napoli. Felicitări!
Comments are closed.