Piţurcă: „Nu mai sunt aşa de tare în gură ca la început”

0
543

Lui Victor Piţurcă i-a scăzut optimismul, după parcursul modest pe care l-a avut pe banca Universităţii Craiova. Tehnicianul de 63 de ani spune că se teme şi pentru calificarea în play-off, deoarece echipa nu are constanţă şi îi lipseşte un atacant prolific. „Când nu reuşeşti victorii la rând, când nu ai constanţa pe care ar trebui să o ai, începi să te gândeşti şi la ce e mai rău. Pentru a fi în play-off trebuie să ne câştigăm meciurile care urmează. Dacă ar fi după mine, aş mai fi vrut vreo 15 puncte în plus şi meritam să le obţinem, dar nu am reuşit să marcăm. Nu mai sunt aşa de tare în gură ca la început, acum sunt mai ponderat. Nici nu era stilul meu acela, dar am avut mare încredere că se va întâmpla ce spun, dar acum nu mai sunt aşa de încrezător. Jocul a fost unul bun, lucrăm tot ce putem la antrenament, dar depinde de jucători în ultimii metri, de execuţiilor lor ca. S-a văzut că ducem lipsa unui vârf. N-am avut reuşite acolo în faţă. Ivan este reprofilat ca vârf, dar orice jucător din faţă trebuie să dea gol. Am risipit prea multe ocazii. Tot timpul aştept ceva mai mult, şi de la jucătorii cu experienţă, şi de la cei tineri” a declarat Victor Piţurcă.

„Botoşaniul trebuie să simtă că joacă la Craiova”

Despre meciul cu FC Botoşani, programat joi, de la ora 18, pe stadionul „Ion Oblemenco”, Victor Piţurcă a spus că se aşteaptă de la jucătorii Universităţii Craiova să-şi ia revanşa după eşecul de la Sepsi, deoarece i-a simţit extrem de motivaţi la antrenamente.  „Toate echipele care au venit aici şi-au vândut scump pielea şi aşa va fi şi cu Botoşaniul, dar Craiova este echipa mai bună şi sper să obţinem victoria, să marcăm din situaţiile pe care ni le creăm. Nu trebuie să le legăm de motive de vreme, fiindcă şi adversarul joacă în aceleaşi condiţii. Contează orice absenţă, ne-au lipsit şi nouă Koljic, Cosic, şi la un moment dat Bancu, dar nu lipseşte  Messi, jucătorii noştri sunt cam toţi la aceeaşi valoare. Putem spune că avem un mic avantaj că avem două zile în plus de odihnă, dar trebuie să se vadă pe teren lucrul acesta. Şi cu Iaşul ne-am gândit la lucrul acesta, dar degeaba, fiindcă nu am reuşit să câştigăm. Craiova trebuie să-şi impună ritmul şi să câştige. Am simţit că jucătorii sunt conştienţi că punctele pierdute ne vor costa foarte mult şi sunt montaţi cum trebuie, nu e nevoie de nicio nuieluşă de Moş Nicolae. Botoşaniul trebuie să simtă că joacă la Craiova, nu la Mediaş sau la Clinceni. Şi orice echipă trebuie să simtă că e foarte greu să câştigi aici” a declarat Piţurcă.

Piţurcă: „Nu mi-l doresc pe Miron. Merloi e un jucător interesant”

Înaintea partidei cu FC Botoşani, Victor Piţurcă a negat interesul său şi implicit al Universităţii Craiova pentru căpitanul moldovenilor, George Miron. În acelaşi timp, Piţi a recunoscut că-l apreciază pe tânărul jucător de la Clinceni, George Merloi. Deşi Piţurcă a afirmat că nu s-a discutat un transfer, conducătorii din Bănie au făcut deja o primă ofertă pentru internaţionalul de tineret, refuzată însă de ilfoveni, care şi-ar dori cel puţin 500.000 de euro pentru atacantul de 20 de ani.  „Nimeni de la Craiova nu s-a interesat de Miron, s-au scris lucruri neadevărate şi trebuie să le dezmint. Eu nu mi-l doresc pe Miron, aşa că este exclus să vină la Craiova. Despre Merloi nu am văzut ce s-a scris, dar ştiu că a marcat 3 goluri în ultimul meci. E un jucător interesant, dar nu s-a pus până acum problema unui transfer. Căutăm jucători, dar nu avem nimic concret” a declarat Piţurcă.

Pigliacelli rămâne la echipa a doua

Deşi tânărul portar Laurenţiu Popescu a avut câteva ezitări în meciul de la Sf. Gheorghe, Victor Piţurcă a spus că-i va acorda credit în continuare, iar Pigliacelli va rămâne la echipa a doua până când va dovedi seriozitate în pregătire. De asemenea, Tiago Ferreira, care a avut o evoluţie slabă, greşind decisiv în partida cu Sepsi, va primi în continuare credit, deoarece unul dintre concurenţii săi pe post, Renato Kelic, este un alt jucător cu care Piţurcă s-a certat, croatul fiind marginalizat de atunci. „Nu sunt supărat pe Pigliacelli, dar depinde de cum se va pregăti pentru a reveni la prima echipă. Când va începe să se pregătească aşa cum trebuie să o facă un jucător sub contract cu Craiova, atunci va reveni. Pigliacelli a greşit aproape la fiecare meci şi i-am dat şanse. Chiar dacă vi s-a părut că Popescu a făcut un meci slab, este jucătorul nostru, tânăr, de perspectivă şi eu ţin la el şi îi voi da credit în continuare. Şi Tiago, chiar dacă a greşit, va juca în continuare. El e un jucător tehnic şi am nevoie de el ca să construiască, pentru că vreau ca Universitatea să joace ofensiv. Kelic este la antrenament şi trebuie să-şi câştige locul în echipă” a declarat Piţurcă.

Victor Piţurcă spune că Vali Mihăilă, care a fost declarat cel mai bun tânăr jucător român la Gala Fotbalului, nu va pleca de la Craiova decât după ce va câştiga un titlu în Bănie, cu excepţia unei oferte de nerefuzat. „M-am bucurat pentru Mihăilă, dar viaţa merge înainte, el nu a făcut decât câteva jocuri bune. Acum lumea aşteaptă cât mai mult de la el, să crească mult, are responsabilităţi. Foarte repede te duci înapoi dacă nu joci în continuare bine, dacă nu dă goluri şi pase de gol. Deocamdată nu ne gândim la plecarea lui, el trebuie să joace şi să ia un titlu cu Craiova, dar dacă vine Real Madrid şi dă 50 de milioane de euro pe el, atunci nu se mai pune problema să-l ţinem” a declarat Piţurcă. Vali Mihăilă are deja 4 goluri în 3 meciuri pentru naţionala de tineret a României, mai multe decât a marcat, în campionat, pentru Universitatea Craiova.

Carlos Fortes, ca și plecat

Portughezul Carlos Fortes are şanse minime să mai continue la Universitatea Craiova, atât din cauza prestaţiilor slabe, dar şi pentru că el nu va mai putea fi folosit de Victor Piţurcă până aproape de finalul sezonului. Atacantul adus de la Mediaş a fost eliminat la meciul echipei a doua cu Progresul Spartac, fiindcă a lovit cu capul în figură un adversar, iar suspendarea va fi una dură şi trebuie ispăşită tot la echipa a doua, care reia campionatul în luna martie 2020, deci Fortes ar putea să nu mai prindă vreun joc până la finalul campionatului primei ligi. Victor Piţurcă s-a declarat foarte dezamăgit de gestul atacantului portughez, pe care-l trimisese să ajute formaţia secundă. „M-a dezamăgit foarte tare Fortes, i-am spus că nu are voie să aibă un asemenea gest. Cu atât mai mult că este străin, nu are voie să vină el să bată jucătorii români şi mai ales că joacă sub culorile unei echipe cunoscute în Europa. A fost un gest care-l va costa şi care costă şi echipa. Etapele de suspendare trebuie să le efectueze la echipa a doua, iar echipa a doua începe campionatul în luna martie, aşa că noi nu ne mai putem folosi de Fortes pentru mult timp” a declarat Piţurcă.  Universitatea Craiova a mai încercat să-l vândă pe Fortes în Israel, dar transferul a picat în ultima zi de mercato. Olteni au plătit 200.000 de euro celor de la Mediaş pentru vârful portughez, care a marcat numai 2 goluri pentru Universitatea, unul în campionat şi altul în Europa League.