Conform IPJ Dolj, vineri seară, în jurul orei 19.15, un echipaj de siguranţă publică din cadrul Secţiei 4 Poliţie, aflându-se în serviciul de patrulare, a depistat, pe strada Bariera Vâlcii, un autoturism care a pătruns pe contrasens. Poliţiştii au procedat la oprirea acestuia în trafic, stabilindu-se conducătorul auto, în persoana lui Dănuţ D., 35 de ani, din Craiova ce emana halenă alcoolică, fapt pentru care a fost testat cu aparatul alcooltest, astfel că a rezultat valoarea de 0,62 mg/l alcool în aerul respirat. Craioveanul de 35 de ani a fost condus la Spitalul Clinic Nr. 1 Craiova unde a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, în cauză fiind întocmit dosar penal în conformitate cu prevederile legale.
Acest site utilizează cookie-uri | Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.Sunt de acord