Dolj: Minori cercetaţi pentru că au furat o maşină să se plimbe

0
392
poliConform IPJ Dolj, în data de 03.12.2016, ora 05.45, Petre R., de 27 de ani, din Băileşti a sesizat prin SNUAU112 faptul că, în noaptea de 02/03.12.2016, persoane necunoscute i-au sustras autoturismul pe care îl avea parcat în faţa locuinţei sale. Echipa operativă din cadrul Poliţiei municipiului Băileşti sosită la faţa locului a constatat că aspectele sesizate se confirmă, iar în urma verificărilor efectuate de poliţiştii Formaţiunii Investigaţii Criminale Băileşti a fost găsit autoturismul abandonat, fără a prezenta avarii şi aflându-se în stare de funcţionare. Prin extinderea cercetărilor poliţiştii Formaţiunii Investigaţii Criminale Băileşti i-au identificat autorii furtului în persoana lui M.F. şi M.G., ambii de 15 ani, din Băileşti, judeţul Dolj. Totodată, poliţiştii au stabilit că minorii au sustras cheile din buzunarul reclamantului cu o seară înainte şi au plecat cu autoturismul să se plimbe. Oamenii legii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.