Iohannis: Este nevoie de finanţare adecvată în sănătate, pentru a opri exodul medicilor

0
306

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, ieri, la o dezbatere pe tema sănătăţii care a avut loc la Palatul Cotroceni, că este nevoie de finanţare adecvată şi administrare eficientă a resurselor pentru a avea un act medical de calitate, dar şi pentru a stopa exodul medicilor.

“Un sistem de sănătate care dovedeşte respect pentru nevoile şi valorile pacientului este ceea ce ne dorim cu toţii. Trebuie să garantăm cetăţenilor atât accesul real la serviciile medicale de care au nevoie, cât şi un act medical de calitate. Pentru ca aceste lucruri să devină realitate, este nevoie de finanţarea adecvată şi administrarea eficientă a resurselor în domeniu, care să conducă la redarea demnităţii profesionale personalului medical şi stoparea exodului medicilor”, a spus Klaus Iohannis în alocuţiunea sa.

Preşedintele a arătat că pacientul trebuie pus în centrul sistemului, ca “liant” între medicul de familie, medicul de spital, casa de asigurări de sănătate, farmacişti şi autorităţile de reglementare a asistenţei medicale. “Doar astfel vom putea reda cetăţenilor încrederea în sistemul naţional de sănătate”, a spus preşedintele.

Iohannis a mai afirmat că românii se declară mai nemulţumiţi de sistemul sanitar în comparaţie cu cetăţenii altor state europene, iar strategiile elaborate de autorităţi în ultimii ani nu au avut succes. “Din nefericire, ca şi în cazul altor domenii, nu de teorie şi de planuri am dus sau ducem lipsă, ci de conectare la realitate, de consecvenţă în aplicarea lor şi în ducerea lor la îndeplinire”, a explicat preşedintele. Acesta a precizat că o reformă reală a sistemului trebuie făcută prin consultarea pacienţilor şi a asociaţiilor de pacienţi.

Iohannis a mai spus că, pe lângă plecarea cadrelor medicale în străinătate, sistemul medical are şi alte deficienţe, precum lipsa dotărilor şi a infrastructurii sanitare şi management neperformant, însă a atras atenţia că orice rezolvare trebuie să plece de la pacient. “Niciuna dintre aceste probleme nu se poate însă rezolva în absenţa conştientizării că pacientul şi o relaţie profesionistă şi responsabilă cu el reprezintă parte din soluţiile preconizate. Înţelegerea acestui aspect este deosebit de importantă, insuficient asimilată de către decidenţii din domeniu şi, aş îndrăzni să spun, chiar de natură a schimba întreaga modalitate în care gândim sistemul”, a mai spus şeful statului.