Aproape 400.000 de lei, valoarea amenzilor pentru încălcarea legislaţiei muncii

0
365

În luna noiembrie, inspectorii de muncă au continuat acţiunile de verificare şi control, aplicând sancţiuni contravenţionale în cuantum de circa 400. 000 lei, pe cele două componente legale – „Relaţii de munc㔺i „Securitate şi sănătate în muncă”.

 Nu mai este de joacă în ceea ce priveşte legislaţia muncii, indiferent de componenta activă. În penultima lună din 2015, inspectorii au aplicat amenzi în cuantum de 292.500 de lei, fiind depistate şi zece persoane angajate fără forme legale de muncă. „Am verificat, în luna precedentă, 193 de angajatori, pe „Relaţii de muncă”, dispunând 29 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 126.000 lei, iar, pentru deficienţele constatate, s-au trasat 296 de măsuri de remediere, pentru intrarea în legalitate. De asemenea, zece persoane care lucrau fără forme legale au fost sancţionate cu amenzi. Un obiectiv a fost şi depistarea neconformităţilor cu privire la munca suplimentară, lucrul în timpul nopţii, pentru astfel de nerespectări ale legii aplicând sancţiuni în total de 10.500 lei. Vreau să mai spun, încă o dată, că nu vom tolera nicio încălcare a legii şi mergem şi pe Securitate şi Sănătate în Muncă, aceste verificări fiind permanente”, a declarat Cătălin Mohora (foto), inspector-şef al ITM Dolj.

„Viaţa omului este fără preţ”

Declaraţiile şefului ITM Dolj sunt în concordanţă cu datele culese din teren. Astfel, în luna precedentă s-au efectuat 161 de acţiuni de control, pe SSM, fiind aplicate 122 de măsuri contravenţionale, sancţionate cu 166.000 de lei. Totodată, pentru deficienţele constatate au fost oprite din funcţiune cinci echipamente de muncă, trei activităţi au fost sistate, 186 de măsuri de remediere fiind dispuse fără niciun fel de comentariu. Nu este lipsit de importanţă faptul că, în perioada amintită, angajatorii au comunicat, către ITM Dolj, 17 evenimente, două dintre ele soldându-se, din păcate, cu decese, circumstanţele fiind în cercetarea instituţiilor abilitate.

„Având în vedere datele primite de la angajatori, cu atât mai mult ne vom intensifica verificările, deoarece viaţa omului este fără preţ”, a mai spus Cătălin Mohora.