Sfatul părintelui Boian: „Să nu ne îndepărtăm de credinţă!”

0
594

De câte ori ajung în Valea Timocului, nu pot să trec fără să stau de vorbă cu Preacucernicul Părinte Boian Aleksandrovici, un exemplu pentru noi toţi. Şi întâlnirea de marţi seara a fost una de suflet, poveţele pe care ni le-a împărtăşit părintele au fost pline de har, de o încărcătură emoţională deosebită. Sfaturi extrem de preţioase, spuse răspicat, apăsat şi serios, pentru a înţelege clar că apărarea credinţei strămoşeşti este cel mai important lucru. Părintele Boian a rezistat eroic de-a lungul anilor în faţa tuturor provocărilor şi încercărilor de lovire în credinţa noastră, în istoria noastră, în spiritualitatea noastră românească. El a fost cel care a pornit lupta pentru apărarea identităţii naţionale în Serbia şi tot el o continuă şi doreşte să o ducă la bun sfârşit. De unde îi vin forţa şi dăruirea de a face mereu câte ceva? Răspunsul e simplu: toate vin de la Dumnezeu. De aceea părintele Boian ne îndeamnă să nu ne îndepărtăm de credinţă.

Pe părintele Boian nu o să-l găsiţi niciodată la odihnă. Acum îşi face griji pentru enoriaşii din Bor, cărora încearcă să le ridice o bisericuţă. Dar, aşa cum s-a obişnuit deja, autorităţile sârbe nu văd cu ochi buni astfel de iniţiative. Însă părintele nu se dă înapoi, merge înainte şi ne îndeamnă şi noi să facem la fel. „Biserica neamului este stâlpul păstrării credinţei, culturii şi identităţii naţionale a unui popor, precum şi legătura directă cu Ţara Mamă ce s-a dovedit şi în Valea Timocului. Fără Biserică şi fără jurisdicţia Bisericii neamului, un popor este pierdut. Aşa că eu vă spun nu vă îndepărtaţi de biserică, iar tinerii să vină la slujbă, pentru că dacă noi, românii din Timoc, nu venim la slujbe, cine să vină… sârbul?!”, ne spune părintele Boian, cu lacrimi în ochi.

Ziua de 1 Decembrie, sărbătorită şi la Negotin

Credincioşii, alături de părintele Boian, au sărbătorit cu mare fast la sediul Protopopiatului Daciei Ripensis din Negotin. În nou amenajata şi sfinţita sală închinată Sfinţilor Martiri Brâncoveni a avut loc manifestarea culturală dedicată Sfinţilor Martiri Brâncoveni şi Zilei Naţionale a Românilor de Pretutindeni.  Manifestarea a început cu Sfânta Liturghie oficiată de Preacucernicul Părinte Boian Aleksandrovici, Protopop al Daciei Ripensis şi Vicar al Timocului, împreună cu un sobor de preoţi timoceni din care au făcut parte pr. Ştefan Şarampoi, pr. Petru Hogea, pr. Antonie Isac, pr. Doru Ovidiu Ursu, pr. Florin Petru Papavă şi pr. Cătălin Laudat. La strană au cântat stareţa Mânăstirii „Sf. Ana” din Orşova, Maica Iustina, împreună cu Maica Alexandra. După Sf. Liturghie credincioşii s-au închinat moaştelor Sfântului Ierarh Andrei Şaguna. „S-a cântat Balada Brâncovenilor de către Corul Protopopiatului Daciei Ripensis “Sf. Mucenic Ioan Valahul”, condus de pr. Petru Hogea, după care a urmat cântările populare interpretate de cântăreţi din zona”, ne povesteşte părintele Boian. Protopopiatul a fost sprijinit în buna desfăşurare a acestui eveniment de Asociaţia “Ariadnae Filum” din Bor. Au fost prezenţi mai mulţi reprezentanţi ai asociaţiilor şi partidelor româneşti din zonă, precum şi credincioşi. Părintele supraveghează acum modul în care se pictează biserica de la Protopopiatul din Negotin. O echipă de pictori talentaţi depune tot efortul pentru a finaliza cât mai curând pictura pronaosului. Este interesant de urmărit cum au abordat pictorii tematica – subiectele pe lângă cele tradiţionale pronaosului conform iconografiei ortodoxe.

„Fac apel şi la domnul europarlamentar Marinescu, ştiu că e un om serios”

Dar momentele fericite în Timoc, şi mai ales atunci când vrei mereu să mai faci ceva pentru neamul tău, sunt puţine. Multe sunt necazurile. Părintele Boian abia aşteptă să-şi vadă fraţii şi surorile de pe malul celălalt al Dunării, ca să poată şi domnia sa să se descarce. Acum povestea e legată de bisericuţa de la Bor. „După mai multe provocări pe care le-a făcut Inspectoratul pentru construcţii din oraşul Bor – Serbia de răsărit, la adresa preşedintelui Consiliului Parohial, a ajuns zilele trecute o decizie prin care se comunică faptul că inspectorii delegaţi vor veni să dărâme un zid al bisericii. Protopopiatul Daciei Ripensis a făcut demersuri imediat pe lângă Primăria Borului ca şi românii/vlahii să fie trataţi egal ca şi ceilalţi enoriaşi, respectându-li-se drepturile de a se putea ruga în limba maternă – limba română. Fac apel pe această cale şi la domnul europarlamentar Marian Jean Marinescu, ştiu că e un om serios să se implice la Bruxelles şi să nu-i lase să ne joace în picioare cum vor ei. Noi nu ne mai lăsăm, eu mă ţin numai de biserica mea. Suntem acum opt preoţi, suntem puternici, noi nu mai renunţăm la planurile noastre. Am adus aici (n.r. – la Bor) Sfânta Lumină de la Ierusalim, pe care o păstrăm la biserica din Negotin şi L-am rugat pe Bunul Dumnezeu să ne lumineze pe toţi şi să ardă gândurile rele ale oamenilor care vor să facă rău Bisericii lui Hristos”, a spus Preacucernicul Părinte Boian Aleksandrovici.

Noi astăzi suntem prigoniţi, dar vom reuşi cu ajutorul bunului Dumnezeu

Pentru a da semnalul că nimic nu se demolează, că acolo, la Bor, trebuie neapărat să fie biserică, Boian Aleksandrovici, protopop al Daciei Ripensis şi vicar al Timocului, împreună cu pr. Ştefan Şarampoi,secretar al protopopiatului, pr. Petru Hogea, consilier administrativ, şi pr. Doru Ovidiu Ursu, paroh al Gorneanei, au mers la faţa locului unde au oficiat o slujbă de binecuvântare a lucrărilor şi sfinţire prin stropire cu agheasmă. Părintele Boian consideră că este foarte important ca enoriaşii să aibă biserici mai peste tot, pentru că doar aşa ei nu se vor îndepărta de Dumnezeu. „Trăim aici ca şi creştinii din primele secole, dar aducem aminte tuturor că şi dacă era prigonit creştinismul primar, el a înflorit. Şi noi astăzi suntem prigoniţi, dar vom reuşi cu ajutorul bunului Dumnezeu să mergem mai departe şi să păstrăm credinţa, cultura şi limba noastră românească. Rugăm pe fraţii noştri din Ţara Mamă – România să ne sprijine şi să nu ne uite”, a spus părintele Boian.