A treia rectificare bugetară, aprobată ieri de Guvern, e pozitivă

0
381

A treia rectificare bugetară din acest an, prin care sunt alocate fonduri pentru plata în avans a titlurilor executorii câştigate în instanţă de către bugetari şi pentru plata arieratelor, a fost aprobată în şedinţa de ieri a Guvernului. Înainte de începerea şedinţei, premierul Victor Ponta a anunţat că rectificarea – care s-a făcut prin derogare de la legea care interzice efectuarea a mai mult de două rectificări pe an şi nu mai târziu de 30 noiembrie – va fi una pozitivă, ca urmare a absorbţiei mai bune a fondurilor europene, dar şi a unei colectări superioare la buget. „Avem o rectificare pozitivă în sensul în care, după 11 luni, deficitul bugetului este de 0,2% din PIB, nu de 2,2 cât aveam negociat prin Tratatul Fiscal şi prin acordurile cu FMI şi Comisia Europeană, pentru că avem fonduri europene în plus faţă de 2013 (în final vor fi 3,4 miliarde de euro), 12 miliarde de lei încasări suplimentare la buget faţă de anul 2013 şi creşterea economică pe care o ştiţi foarte bine, a fost confirmată şi azi de INS”, a afirmat prim-ministrul, la Palatul Victoria. Într-adevăr, ieri, Institutul Naţional de Statistică (INS) a precizat că Produsul Intern Brut (PIB) a crescut în trimestrul al treilea faţă de precedentele trei luni cu 1,8% în termeni reali, avansul, uşor sub cel de 1,9% anticipat iniţial, în timp ce la nouă luni PIB a urcat cu 2,8%. „Cele mai importante contribuţii la creşterea PIB în perioada 1.I-30.IX 2014, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2013, le-au avut: industria (+1,3%), cu o pondere de 30,3% la formarea PIB şi al cărei volum de activitate s-a majorat cu 4,2%; informaţiile şi comunicaţiile (+0,7%), cu o pondere de 5,2% la formarea PIB şi al cărei volum de activitate s-a majorat cu 15,3%”, se arată într-un comunicat de ieri al INS. Reducerea volumului de activitate din construcţii, cu 3,1%, a avut un impact negativ, contribuţia sa la creşterea PIB fiind de -0,2%. Intermedierile financiare şi asigurările au avut, de asemenea, o contribuţie negativă la creşterea PIB (-0,1%), ca urmare a scăderii volumului de activitate cu 2,8%.

Rectificarea bugetară făcută ieri de Cabinetul Ponta este însă criticată de Consiliului Fiscal, care susţine că măsura încalcă mai multe prevederi legale şi arată incapacitatea Guvernului de programare şi execuţie a bugetului, şi că plata în avans a unor drepturi salariale nu va reduce presiunile pe bugetul pe 2015. Argumentul Executivului privind „excedentul bugetar înregistrat la 10 luni, ca urmare a creşterii încasării veniturilor bugetului general consolidat faţă de estimări şi având în vedere situaţia favorabilă din perspectiva încadrării în plafonul soldului bugetului general consolidat aprobat pentru anul 2014” este în mod evident fals, susţine Consiliul Fiscal, întrucât situaţia de excedent bugetar după 10 luni nu se datorează nicidecum unor venituri care să depăşească substanţial estimările, ci pur şi simplu nerealizării cheltuielilor cu investiţiile. Astfel, la finele lunii octombrie cheltuielile de natura investiţiilor erau mai mici cu 2,3 miliarde de lei decât în perioada corespunzătoare a anului trecut, în condiţiile în care la nivelul întregului an 2014 programarea bugetară (corespunzător celei de-a doua rectificări bugetare) indica cheltuieli de investiţii mai mari cu circa 5,8 miliarde de lei decât în 2013.

Premierul Victor Ponta a declarat, la scurt timp de la apariţia comunicatului Consiliului Fiscal, că nu va înţelege niciodată opinia acestui organism, adăugând că FMI şi Comisia Europeană agreează plata în avans a unor drepturi câştigate în instanţă. „Putem să nu mai plătim nimic din ce trebuie să plătim în 2015, terminăm anul cu deficit 0,2% din PIB, dar la anul tot trebuie să plătim titluri executorii, arierate, tot ceea ce vine din anii din urmă. Este o decizie cu care sunt de acord Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional. Nu am să înţeleg niciodată punctul de vedere al celor de la Consiliul Fiscal, care spun să nu plătim ceea ce avem de plătit prin hotărâri judecătoreşti. Această rectificare ne ajută să plătim hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile câştigate de profesori, de funcţionari publici, de magistraţi şi este prima dată când nu vom mai avea deloc arierate la firme private ale Guvernului central sau autorităţilor locale”, a spus Ponta în şedinţa de guvern, în faţa presei.