De fapt, surpriza pare exclusă, potrivit tuturor sondajelor de opinie, şi singura întrebare care îşi aşteaptă răspunsul este „scorul”, adică prezumtiva depăşire a pragului de 50% de către USL, pentru a putea da premierul şi a forma guvernul. Ultimul sondaj al CCSB poziţionează USL la 62%, urmat de ARD cu 17%, PP-DD cu 10% şi UDMR cu 5%. Luând procentele respective ca orientative, deşi prin părţile locului cam acesta este trendul, să discutăm despre altceva. Despre desfigurarea pe care o provoacă zelul politic. Admitem că politicienii joacă pe altă scenă decât aceea pe care trăiesc cetăţenii ţării. Admitem că spiritul de competiţie electorală, neîngrădit de reguli precise nu doar la noi, de fair-play şi de principii echitabile, duce şi la înrăire, uneori la un limbaj de batjocură, înfierbântat, cu maxilarele încleştate. Asta nu înseamnă că am prefera o campanie electorală dusă de maniaci ai calofiliei, mari şlefuitori de fraze, marcaţi de solemnitatea compoziţiilor şcolare. Pretutindeni în lume, partidele politice se vânează reciproc, se trosnesc verbal şi fizic, pentru a ieşi în avantaj. Acesta e contextul, deşi trebuie să-i cuplăm starea de sărăcie, mai exact scăderea nivelului de trai a populaţiei, pe un fond de austeritate. Nu înţelegem pentru nimic în lume radicalismul realmente ilogic al purtătorului de cuvânt al Alianţei România Dreaptă (ARD), Traian Răzvan Ungureanu, eurodeputat şi chiar intelectual. Ce poate debita Adriean Videanu, precar gestionar al vorbelor, care a ieşit să spună că Victor Ponta ne izolează în UE, dar şi alte prostii, sau Vasile Blaga, niciodată bănuit de acces la un discurs seducător, pe Elena Udrea n-o mai luăm în seamă, nu poate livra Traian Răzvan Ungureanu, bănuit a avea acces la logică, la demonstraţie, la raţionamentul infailibil. „Singurul loc de muncă produs de Victor Ponta va dura până duminică. Dacă luni vom avea un guvern USL, va urma Oltchim la închidere” ne spune Traian Răzvan Ungureanu într-o declaraţie de presă. Trecem peste tonul de persiflare, firesc într-o campanie electorală. Altceva surprinde. Nu ştim cu exactitate câte locuri de muncă a creat Guvernul Victor Ponta în lunile care au trecut de la preluarea guvernării, a mai făcut câte ceva în sprijinul categoriilor defavorizate, dar putem spune altceva: câte locuri de muncă au desfiinţat Guvernele Boc şi MRU. Şi apoi ce a făcut pleava angelică a PDL cu banul public. Şi, slavă Domnului!, l-a ros vârtos. Nu se excită nimeni la ceea ce clamează candidaţii USL, dar ai ARD nici să mintă ca lumea nu se mai obosesc. Şi 2013 se anunţă un an nu rău, cât crunt. Să lăsăm baltă povestea cu plagiatul lui Ponta, fiindcă sunt multe de spus. Vezi „Plagiatul la români” (Ed. ARC, Chişinău, 2004; Pavel Bălmuş, prefaţă Dan C. Mihăilescu). Şi asta de când Teodor Baconschi, nu cel de azi, ci cel din 1995, apăra plagiatul lui Nae Ionescu, invocând „fondul categoric şi taxinomic”, mai pe şleau spus dreptul de a prelua din textele altora fără indicarea surselor şi folosirea ghilimelelor. Şi totuşi, trebuie să votăm duminică, 9 decembrie a.c.. De ce USL? Pentru că e normală schimbarea după ceea ce am văzut şi trăit cu guvernele PDL-iste. Neperformante, dar şi nelegitime. Fiindcă tot timpul au fost votate în Parlament prin resistematizarea votului, altfel decât fusese cel popular. Staţionarea PDL în sondaje, neputinţa oricărei decolări, are însă o explicaţie interesantă, furnizată de politologul Stelian Tănase pe blogul său: „Înfrângerea a început atunci când liderii PDL au susţinut teoria loviturii de stat prin capitalele europene. Au jucat o carte greşită (…) Figura le-a reuşit, dar a fost un măr otrăvit. Acasă, de unde se iau voturile, efectual a fost unul de înstrăinare a electoratului. PDL a ratat şi când l-a susţinut fără rezerve pe Băsescu la referendum cu ideea abţinerii la vot. A fost o ocazie unică de a decupla partidul de Băsescu, de imaginea de vasal necondiţionat al acestuia”. Nu se va face gaură în cer cu PDL-ul în opoziţie. După ce s-a zbenguit ani buni la guvernare, are chiar nevoie de odihnă, reaşezare şi, mai ales, dacă are cine să o facă, reflexie. Să nu trăiască ce trăieşte în Franţa UMP-ul, partidul lui Nicolas Sarkozy, unde scandalul durează de numai trei săptămâni.
