Curtea Şcolii “Sf. Vasile” are înfăţişare nouă

0
411

De la sfârşitul săptămânii trecute, curtea Şcolii “Sf. Vasile” din Craiova are o nouă înfăţişare. Meritul le revine angajaţilor Cummins Romania, elevilor şi profesorilor din şcolii, dar şi personalului SC Salubritate SRL Craiova, au curăţat-o şi amenajat-o “ca la carte”. Acţiunea de salubrizare a curţii unităţii de învăţământ, s-a desfăşurat în cadrul unui proiect “Education, Emotion, Ecology”, dezvoltat de Şcoala “Sf. Vasile în parteneriat direct cu Cummins Romania, şi a constat în: curăţarea spaţiilor verzi, fasonarea copacilor astfel încât aceştia să nu mai reprezinte un pericol pentru copii, înlocuirea gardului de la terenul de joacă al grădiniţei şi acoperirea gurilor de canal cu capace de protecţie. Cei implicaţi în acţiune nu s-au dat la o parte nici acolo unde a fost mai mult de muncă.

SC Salubritate SRL a asigurat suportul logistic, şi, cot la cot, cei implicaţi în acţiunea de ecologizare, care nu s-au dat la o parte nici atunci când a fost mai mult de muncă, au reuşit să umple cu gunoi două bene de către 10 tone fiecare. Acţiunea a fost coordonată de către: Florentina Bălaşa – directorul Şcolii “Sf. Vasile”, Valentina Bangau – asistent social, Ion Goanta – maistru. Dan Ghizdavu – buyer, şi Tiberiu Olaru – manager în cadrul Cummins Romania.

«Cummins şi Şcoala Sf. Vasile dezvoltă acest parteneriat de cinci ani, construind pe baza unor proiecte o relaţie stabilă pe multiple planuri. Anul trecut a fost încheiat proiectul “Together for a cleaner world by recycling”, proiect în cadrul am refăcut acoperişul grădiniţei din cadrul şcolii. Banii au fost rodul câştigării premiului întâi de către proiectul “We care”, un proiect al Cummins România, în cadrul concursului anual organizat la nivel global de companie. Pe scurt, aş descrie acest parteneriat ca fiind o experienţă minunată atât pentru voluntarii din partea Cummins cât şi pentru Şcoala Sf. Vasile. Am făcut câte ceva, ne-am bucurat împreună dar mai avem multe de învăţat şi de spus. Nu ne vom opri aici. Copiii merită pe deplin atenţia noastră», a declarat Tiberiu Olaru, manager în cadrul Cummins Romania.

În cadrul proiectului “Education, Emotion, Ecology”, un subiect separat îl constituie grădina de legume dezvoltată în curtea şcolii, grădină care, pe lângă rolul educativ, asigura şi o mică parte a necesarului cantinei şcolii. Săptămâna trecută a fost culeasă varză şi pregătită pentru sezonul rece. La acţiune au participat aceiaşi: angajaţi Cummins şi elevi de la şcoală, sub îndrumarea profesorilor.