O criză politică întreţinută artificial

0
373

Există o limită în toate. Există o culme a răbdării. Există o linie roşie a demnităţii. Ceea ce vedem că se petrece, pe scena politică a ţării, siderează de acum. Criza politică s-a prelungit ca niciodată. Cu consecinţe teribile. Niciuna din formulele vehiculate în spaţiul public, nu face unanimitate. Noul lider al PNL, Florin Cîţu, premierul demis, a produs deja zâzanie în propriul partid, din care s-au rupt deja vreo 15 parlamentari, seduşi să-l urmeze pe Ludovic Orban, animaţi să-i dea şah succesorului său la conducerea partidului. Nu mai are relevanţă faptul că la Congresul din 25 septembrie a.c., actualul ider al liberalilor s-a desprins, la o diferenţă confortabilă de predecesorul său, şi rezultatul fusese anunţat, premergător, prin declaraţiile liderilor din teritoriu. Radicalitatea nu mai poate fi moneda de schimb sau grila de înţelegere a realităţii politice. Florin Cîţu, acompaniat de Dan Vîlceanu, îi dă înainte cu flexibilizarea mandatului, în sensul că poate negocia cu „forţele politice democratice”. Adică în Parlament avem şi forţe politice… nedemocratice. Ludovic Orban se vrea „de implacabilă rigoare morală”, nu când cântă la chitară, şi îl atacă pe Klaus Iohannis, pentru starea de fapt a lucrurilor, repetând în neştire haotic, eliberator, urmare, posibil, a unui mecanism psihic scăpat de sub control conştient, aceleaşi clişee. Logoreic, sentenţios, pus pe sfadă, perseverent, cu o aroganţă de mare sculă, vede în refacerea coaliţiei, în vechiul format „colacul de salvare”, nu atât o convergenţă politică. Militează emoţional pentru asta. Râde musca la perdea de momentele sale de delir morbid. La rândul lor, useriştii prin Dacian Cioloş invocă, fabulează, construiesc hiperbolic, narează intens emoţional, perseverent şi surescitat la modul exuberant. Oricum, decuplat de la orice subtilitate, nuanţă de umor, şi nu în ultimul rând temperament dubitativ. Nu este clar încă, cu ce concluzii s-a încheiat runda de dialog PNL-USR, menită să dizolve în derizoriu toate antecedentele. Carmangeria puterii, cu hartane îndestulătoare, rămâne seducătoare. Social-democraţii îşi joacă propria carte, dacă sunt invitaţi la guvernare şi pun condiţii, fireşti, în calitatea de câştigători ai alegerilor parlamentare de anul trecut. Avansează opţiuni ferme pentru postul de premier, şi mai multe ministere. Abili se arată, ca în atâtea alte rânduri, udemeriştii, care prin Kelemen Hunor, fără a comite vreo ireverenţă, declară cum a făcut-o la RFI că viitoarea coaliţie trebuie să dea o perspectivă mai lungă, inclusiv privind amendarea Constituţiei. Ambiţioasă salvă. O eventuală coaliţie cu PNL şi PSD ar însemna „o majoritate confortabilă” de aproape 60%, fără gruparea Orban, deci o majoritate clară. Dacă mai adăugăm şi UDMR-ul şi minorităţile la o astfel de variantă, se ajunge la o majoritate de peste 65% şi chiar 69%. Ceea ce întreţine însă prelungita criză politică este însă o câinoşenie umană, contagioasă, care se resimte şi în societate. A fi adversar politic nu e sinonim cu a fi duşman „de moarte” politic. Un virus lexical, cu origini paupere, se strecoară în nu puţine declaraţii. Oameni, aparent educaţi, dar friabili moral, lesne enervabili, reuniţi într-o comunitate întemeiată pe voltaj înalt, ameţiţi de propriile piruete, ne electrocutează cotidianul. Cu asemenea indivizi de pâslă, anatomia crudă a realităţii devine chiar dificil de făcut. Se aşteaptă revenirea în ţară a preşedintelui Klaus Iohannis şi luarea unei decizii tranşante, care să pună capăt circului sordid.