Crimă la Piteşti: Un poliţist şi-a împuşcat copilul şi apoi s-a sinucis

0
544

Marius Franţescu, un poliţist de 29 de ani din cadrul serviciul de Crimă Organizată al IPJ Argeş şi-a împuşcat sâmbătă copilul de 3 ani şi 7 luni, în timp ce acesta dormea, şi apoi s-a sinucis cu arma din dotare. Conform unor surse apropiate anchetei, desfăşurată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, poliţistul fusese testat psihologic în luna ianuarie a.c. şi decretat apt. Potrivit Mediafax, săptămâna trecută divorţase la un notar din muncipiul Piteşti, şi trăia cu impresia că soţia sa avea un nou partener de viaţă, din rândul poliţiştilor locali.  În acest caz, a fost deschis un dosar penal pentru omor, iar astăzi medicii legişti vor face necropsia.