S-a pus piatra de temelie pentru noul sediu al TVR Craiova

0
729

Televiziunea Română a demarat lucrările de construcţie pentru noul sediu al TVR Craiova din Calea Unirii, nr. 62. Piatra de temeliea fost pusă în cadrul unui eveniment la care au participat preşedinţii comisiilor de specialitate din Parlament,  Radu Preda, preşedinte al Comisiei de Cultură şi Media din Senatul României şi Gigel Ştirbu, preşedinte al Comisiei de Cultură, Arte, Mijloace de Informare în Masă din Camera Deputaţilor. Investiţia, de o importanţă strategică pentru Televiziunea Română dar şi pentru comunitatea din regiune, se ridică la suma de 5.241.350 lei şi este realizată, în totalitate din fonduri proprii.

      Din partea Televiziunii Române au fost prezenţi, alături de Doina Gradea, Director General Interimar şi Anca Dindirică, director TVR Craiova, Raico Cornea, director TVR 1, Sorin Burtea, director Studiouri Centrale, Mircea Neacşa, director TVR 3, Camelia Pătru, coordonator economic şi administrativ TVR 3 şi întreaga echipă a TVR Craiova. „Conducerea Televiziunii Române a susţinut acest proiect şi s-a implicat activ în demararea şi derularea procedurilor necesare pentru începerea lucrărilor. Eforturi susţinute au fost depuse şi de colegii mei de la TVR Craiova pentru a strânge fonduri proprii, asigurând astfel cea mai mare parte a sumei necesare investiţiei”, a declarat Anca Dindirică, director TVR Craiova. „Cu siguranţă, realizarea noului sediu va avea efecte pozitive şi în calitatea programelor produse şi difuzate de TVR Craiova pentru că, până la urmă, publicul telespectator este cel care dă măsura muncii noastre”, a adăugat Anca Dindirică.

Prima transmisie a avut loc la 1 decembrie 1998

        Suprafaţa desfăşurată a noului sediu va fi de aproximativ 2000 mp şi va cuprinde două studiouri tv – unul de 240 mp pentru realizarea emisiunilor şi unul de 50 mp pentru transmiterea jurnalelor de ştiri. Clădirea este destinată atât spaţiilor de producţie, cât şi celor de birouri pentru personalul editorial, tehnic şi administrativ. Realizarea construcţiei noului sediu a fost o prioritate pentru actuala echipă managerială a studioului TVR Craiova, având în vedere condiţiile dificile şi spaţiul restrâns în care jurnaliştii îşi desfăşoară în prezent activitatea, într-o clădire distrusă parţial de un incediu în anul 2005.  Studioul teritorial TVR Craiova a fost cel de-al patrulea post regional deschis de Televiziunea Română. Prima transmisie a avut loc la 1 decembrie 1998, studioul având o zonă de activitate ce acoperă  şapte judeţe din sud-vestul  României – Mehedinţi, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeş şi Teleorman.

***

Grila postului este una generalistă, axată pe reflectarea evenimentelor şi a vieţii comunităţilor locale. Emisiunile TVR Craiova sunt receptate şi de comunităţile de români din Bulgaria (Valea Timocului bulgăresc) şi Serbia (Valea Timocului sârbesc), Albania sau Macedonia.