Moment aniversar, la Universitatea din Craiova, pentru absolvenţii Facultăţii de Automatică, Calculatoare şi Electronică

0
764

„Sala Albastră” a Universităţii din Craiova a fost ieri o gazdă primitoare pentru profesori, studenţi şi invitaţi. Într-un cadru festiv Facultatea de Automatică, Calculatoare şi Electronică (FACE) şi-a premiat absolvenţii (peste 200) ai studiilor de licenţă, respectiv de masterat, în cadrul „Zilei Facultăţii”.

În 2016, s-au sărbătorit 50 de ani de la înfiinţarea învăţământului în „Automatică” şi 40 în „Calculatoare”. Ieri, ţinând să celebreze cei 70 de ani de existenţă ai Universităţii din Craiova, conducerea Facultăţii de Automatică, Calculatoare şi Electronică  a ţinut să-şi premieze studenţii, în cadrul unei manifestări de gală. În prezidiu au fost prezenţi atât reprezentanţi ai Universităţii din Craiova – prof.univ.dr. Nicu Bîzdoacă şi Dorel Berceanu – ambii foşti absolvenţi ai unităţii de învăţământ superior amintite – cât şi emisari ai mediului de afaceri.

„Este un moment de bucurie pentru noi. Este o promoţie jubiliară, ţinând cont că vorbim de cei 70 de ani de existenţă ai Universităţii din Craiova. Partenerii noştri, societăţi economice importante, ne-au ajutat şi ne ajută prin acordare unor burse de studiu pentru studenţi şi implicarea în programe de cercetare. Îi felicit pe cei care îşi vor primi diplomele astăzi şi le urez succes”, a precizat prof.univ.dr. Dan Selişteanu, decan al FACE . La rândul său, prof. univ.dr.  Nicu Bîzdoacă, prorector al Universităţii din Craiova, a menţionat: „Vin să transmit şi mesajul domnului rector prof.univ.dr. Cezar Ionuţ Spânu, care, în aceste zile, este în discuţii pentru reabilitarea Complexului de la Faclutatea de Electrotehnică, cu toat ceea ce înseamnă aceasta. De aceea ne-a transmis nou să venim în faţa dumneavoastră, fiindcă suntem într-o familie, dacă am absolvit aceeaşi facultate. În ultimii zece ani am avut tot sprijinul autorităţilor şi ne-am dezvoltat, iar vouă, tinerilor, nu vă pot spune decât să învăţaţi ”.