Evocare Traian Demetrescu, la 150 de ani de la naşterea scriitorului

0
447

tradem evocareÎn Salonul Medieval al Casei de Cultură „Traian Demetrescu” are loc astăzi, ora 18.00, o întâlnire în cadrul căreia va fi evocată personalitatea poetului craiovean al cărui nume instituţia îl poartă, aşa cum transpare ea din scrisorile trimise de acesta în special către Alexandru Macedonski, dar şi din lecturile sale, strâns conectate la cultura europeană a timpului. Lorena Stuparu Păvălan va susţine comunicarea „Dinspre epistolarul lui Tradem”, iar Cornel Mihai Ungureanu va vorbi despre „Cărţile pe care le citea Traian Demetrescu”. Tot astăzi, la ora 17.00, Casa de Cultură „Traian Demetrescu” găzduieşte, de la ora 17.00, în Galeria „Vollard”, lansarea volumului „Poeme de dragoste”, de Valeriu Grigorie. Prezintă Liliana Hinoveanu şi Constantin Pădureanu, invitat special fiind Mike Ionescu. Evenimentele au loc în cadrul „Săptămânii TRADEM” (1-5 noiembrie), prilejuită de împlinirea, la 3 noiembrie, a 150 de ani de la naşterea scriitorului Traian Demetrescu. Intrarea publicului este liberă.