Un nou contrat pentru asfaltare, scos la licitaţie

0
494

Primăria Craiova a scos la licitaţie un nou acord-cadru pentru asfaltare. Primarul Lia Olguţa Vasilescu a explicat că existau multe străzi pe care s-au introdus recent reţele de apă şi canalizare şi care riscau să rămână neterminate, vechiul contract fiind inutilizabil. „Noi am dat drumul la o licitaţie de modernizări de drumuri. Până acum am avut o licitaţie, un acord-cadru doar pentru lucrări-reparaţii de drumuri, nu şi pentru modernizări. Şi acest contract l-am scos la licitaţie pentru modernizări de drumuri şi sperăm din tot sufletul ca anul viitor să începem pe străzile pe care am introdus deja apă şi canalizare”, a spus edilul-şef al Bănie, menţionând că este vorba de 30 de kilometri de canalizare şi 20 de kilometri de reţea de apă. Vechiul contract-cadru pentru asfaltare, încheiat în mandatul trecut cu firma Delta, urmează să fie reziliat de comun acord, autorităţile precizând că suma care s-a stipulat prin contract a fost deja cheltuită, iar acum au apărut lucrări noi care trebuie executate. „Eu cred că nici cei de la Delta nu mai au de ce să stea legaţi de noi atâta timp cât nu mai sunt bani pe acordul-cadru”, a mai spus Lia Olguţa Vasilescu.