Termoficarea nu poate fi înglobată, deocamdată, în CEO

0
380

Înglobarea SC Termo SA din Craiova în structura Complexului Energetic Oltenia este tergiversată pentru o vreme. Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu a declarat că Fondul Proprietatea, care deţine 20% din acţiunile CEO, se opune acestei preluări, motiv pentru care procedura nu poate fi, deocamdată, finalizată. „Aşteptăm veşti în sensul că a fost o contestaţie de la Fondul Proprietatea. Există un contract care este semnat între parteneri că nu se poate lua nici o decizie fără 90% din acţionari, ori Fondul Proprietatea deţine 20% şi a blocat în permanenţă această preluare”. Fosta regia de termoficare craioveană mai are totuşi o şansă mare, susţine municipalitatea. Coducerea complexului este intersată să preia SC Termo Craiova, astfel încât datoriile şi penalităţi care există între cei doi parteneri să nu mai figureze în bilanţul contabil. „Şi, în felul acesta, nici eu vor mai avea presiuni din partea FMI ca să externalizeze 20%, să le scoată pe bursă. Dar aşteptăm şi noi detalii”, a precizat primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu.