Alţi doi sirieni, care încercau să intre ilegal în România, depistaţi de poliţiştii de frontieră de la Calafatde

0
284

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au depistat doi cetățeni sirieni care au încercat să se sustragă controlului de frontieră și să intre ilegal în România.

   În data de 03.10.2022, de dimineaţă,   în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, județul Dolj, poliţistul de frontieră planificat în serviciu să execute controlul autoturismelor , pe sensul de ieșire din țară, a observat o persoană de sex masculin, care se deplasa dinspre Bulgaria spre România, cu intenția vădită de a evita controlul de frontieră. “Polițistul a procedat la legitimarea persoanei, ocazie cu care a constatat că aceasta nu deținea documente de identitate. La scurt timp, o altă persoană a fost oprită la aproximativ 50 de metri de tonetele de control, ocazie cu care s-a constatat că nici aceasta nu avea documente de identitate. În cadrul cercetărilor, cei doicbarbați au declarat că sunt cețățeni sirieni, în vârstă de 27, respectiv 49 de ani. Având în vedere aspectele constatate, cele douăpersoane au fost preluate de reprezentanțiiPoliţiei de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun”, a precizat Giulia Băzăvan, purtător de cuvânt al STPF Dolj.