„Bădiţă” îl înţelege pe Mitriţă: „E cel mai bun, dar l-a copleşit presiunea”

0
439

Fost căpitan al Ştiinţei, în anii 90, Pavel Badea spune că acualul purtător al banderolei trebuie să fie mai altruist în anumite momente de joc

Pentru Universitatea Craiova o lovitură de pedeapsă nu este neapărat o şansă mare de a marca, la câte penalty-uri au irosit oltenii în ultimele sezoane. Specialiştii acestor faze s-au întrecut în ratări şi totuşi au continuat să execute. Astfel, Hristo Zlatinski a irosit nu mai puţin de patru lovituri de pedeapsă cât a jucat în Bănie şi tot rămăsese un executant de bază. Bulgarul a ratat în momente importante, încusiv în primăvară, la Viitorul (scor 0-0), când Craiova se afla încă în cursa pentru titlu, sau la Severin, cu FCSB, acum doi ani. Mitriţă este şi el la al treilea penalty risipit, două fiind apărate de Răzvan Pleşca, în meciurile cu Mediaş, iar al treilea a fost trimis în peluza din Gruia. Mitriţă nu l-a lăsat să execute pe Elvir Koljic, cel care marcase de la 11 metri la Mediaş, asta deşi căpitanul Craiovei spusese chiar înainte de meciul cu CFR că este mai importantă victoria echipei decât ca el să înscrie. Mitriţă a avut liber din partea lui Mangia, italianul declarând că „dacă Mitriţă vrea să bată un penalty, atunci el o va face”.

Craiova are un complex al penalty-urilor pe terenul CFR-ului. În primăvară, tot la acea poartă, Gustavo n-a reuşit să-l învingă pe Arlauskis în prelungiri, după ce tot Mario Camora provocase lovitura de pedeapsă. Brazilianul, un alt executant de bază al Craiovei, ratase şi în meciul cu Juventus Bucureşti, disputat la Ploieşti, alunecând în momentul execuţiei. „Poarta aceea parcă este blestemată, am ratat mereu acolo” dixit Nicuşor Bancu. Şi internaţionalul Craiovei ştie ce spune, fiindcă şi el a dat chix de la punctul cu var la acea poartă, de la unica peluză din Gruia. În urmă cu doi ani, la un meci din Cupa Ligii, Bancu, Ivan şi Vătăjelu au şutat toţi trei peste acea poartă, la loviturile de departajare, Craiova fiind eliminată din competiţie. 

Badea: „Mitriţă ar mai trebui să lase şi pe altul la penalty-uri”

Căpitan al Ştiinţei în anii 90, actualul director al CS Universitatea Craiova, Pavel Badea, era un specialist al executării loviturilor de pedeapsă şi spune că îl înţelege pe actualul purtător al banderolei la Universitatea, deoarece a trecut prin astfel de momente, chiar în situaţii mai importante. Badea consideră că pe Mitriţă l-a copleşit postura de cel mai important jucător al echipei şi faptul că de el depindea obţinerea victoriei în Gruia. „Presiunea şi-a pus amprenta asupra lui Mitriţă, era un moment important pentru echipă, iar el este cel mai reprezentativ jucător. Probabil când s-a apropiat de punctul cu var i s-a părut că este lovitură liberă de la 20 de metri. Mitriţă este de departe cel mai bun jucător din România, dar cred că ar trebui să-i dea şansa şi altuia să execute penalty-uri, mai ales că bosniacul Kojlic marcase la Mediaş şi de obicei nu se schimbă cel care transformă. S-au pierdut două puncte importante în duelul direct cu CFR, dar, ca prestaţie, Craiova a fost două clase pentru adversar. Mitriţă n-a demonstrat la acea fază că pune mai presus rezultatul echipei, probabil îşi doreşte foarte mult să fie golgheter. Oricum, dacă a ratat acel penalty nu se poate spune că Mitriţă a jucat prost, cine spune asta nu se pricepe la fotbal, fiindcă tot Mitriţă a fost cel mai bun jucător de pe teren. Eu am executat multe penalty-uri, dar am mai ratat şi eu, iar două dintre ele au fost în momente extrem de importante, în semifinala cu Dinamo din 90, când am ratat eu şi Gică Popescu, şi în finala Cupei din 91, cu Bacăul, când am tras ca Mitriţă, peste poartă. La presiunea pe care am simţit-o atunci, mi se părea că poarta este la peste 20 de metri distanţă. Aşa că îl înţeleg foarte bine pe Mitriţă”, spune „Bădiţă”.