A 25-a Conferinţă a Asociaţiei Aeroporturilor din Romania are loc la Craiova

0
411

Aeroportul Internaţional Craiova şi Consiliul Judeţean Dolj au organizat, ieri, la Craiova, în Sala „Constantin Brâncuşi” a Hotelului Ramada Plaza, conferinţa de deschidere a evenimentului Adunarea Generală a Asociaţiei Aeroporturilor din Romania.  Au onorat cu prezenţa preşedintele Consiliului Judeţean Dolj – Ion Prioteasa, însoţit de vicepreşedintele Cosmin Vasile; primarul municipiului Craiova – Mihail Genoiu; secretarul de stat din cadrul Ministerului Transporturilor – Dragoş Titea, preşedintele AAR – David Ciceo; directorul general al Autorităţii Aeronautice Civile Române – Armand Petrescu; Radu Berceanu – fost ministru al Transporturilor; Mihail Victor Ionescu – directorul general al Direcţiei Transport Aerian din cadrul Ministerului Transporturilor; directorul general al Aeroportului Internaţional Craiova – Mircea Dumitru.

Evenimentul, aflat la cea de-a 25-a ediţie  are o  importanţă semnificativă pentru industria aviaţiei şi reuneşte  reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor,  Serviciului Român de Informaţii, Ministerului Afacerilor Interne – Poliţiei Române şi Poliţiei de Frontieră, Ministerului Finanţelor Publice, reprezentanţi ai Autorităţii Aeronautice Civile Române şi ROMATSA, preşedinţi ai Consiliilor Judeţene, directori generali ai aeroporturilor civile din România, companii aeriene şi  agenţi aeronautici atât din ţară, cât şi din străinătate.

Conferinţa se desfăşoară pe parcursul a două zile, ieri şi azi, este împărţită pe 5 sesiunii, iar moderatorul acestora este chiar preşedintele Asociaţiei Aeroporturilor din România, David Ciceo. „Aviaţia civilă din România, aeroporturile din România, nu numai că au o creştere deosebită, dar este singura industrie din România, care este la standarde europene, urmare eforturilor făcute de către Ministerului Transporturilor, consiliilor judeţene şi a tuturor partenerilor nostri. Ne bucurăm că suntem la Craiova, Consiliul Judeţean Dolj a sprijinit foarte mult Aeroportul din Craiova şi acest aeroport a avut o creştere impresionantă”, a subliniat David Ciceo.

În acest an traficul de pasageri va depăşi numărul total de locuitori ai municipiului Craiova

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a evidenţiat investiţiile realizate la Aeroportul Internaţional Craiova, principalul proiect de succes al administraţiei doljene şi a spus că judeţul Dolj se bucură  de o bogată tradiţie în aviaţie, fiind o zonă care i-a dat României pe mulţi dintre pionierii acestui domeniu, „Suntem onoraţi să găzduim această întâlnire la Craiova, într-un loc în care încă ne considerăm pionieri în privinţa aviaţiei, dar unde, prin eforturi deosebite, demersul nostru începe să prindă tot mai mult contur, iar aeroportul să cunoască o frumoasă evoluţie. Putem spune că în acest an traficul de pasageri va depăşi numărul total de locuitori ai municipiului Craiova, pentru că estimările ne arată că vom ajunge la aproximativ 425.000 de călători. Aşa cum a relevat-o şi presa centrală de specialitate, activitatea Aeroportului Internaţional Craiova, raportată la cea din 2010, a înregistrat o creştere cu peste 790 la sută. Sunt convins că în anii următori vom avea o altă etapă în dezvoltarea acestui obiectiv strategic al Consiliului Judeţean Dolj. Judeţul nostru se bucură şi de o bogată tradiţie în aviaţie, fiind o zonă care i-a dat României pe mulţi dintre pionierii acestui domeniu, dacă ar fi să ne referim doar la faptul că Doljul a fost leagăn al copilăriei pentru inventatorul avionului cu reacţie, ilustrul Henri Coandă. Craiova a jucat un rol major şi în industria aeronautică, prin Fabrica de Avioane, care anul acesta a marcat 45 de ani de la înfiinţare”, a precizat Ion Prioteasa.

„Este o mândrie să faci parte dint-o mare familie a aeroporturilor”

Primarul Craiovei Mihail Genoiu a subliniat faptul că este o mândrie să faci parte dint-o mare familie a aeroporturilor. În Bănie fiinţând unul din cele mai active aeroporturi din ţară. “Craiova a suferit transformări foarte mari. A reuşit să devină un oraş turistic în ultima perioadă şi asta datorită Aeroportului Internaţional Craiova. Aveţi ce să vizitaţi în aceste zile : Parcul Romanescu, Centrul Istoric, Grădina Botanică şi inclusive, stadionul cu care ne mândrim foarte mult şi care vă Aeroportul din Craiova nu ar avea nicio valoare. Credem că acest stadion va fi motorul de recreere al Craiovei, nu numai sportive, dar şi artistic şi cultural. Dar nu ar putea funcţiona la parametrii dacă nu ar exista acest Aeroport. Vă doresc să aveţi succes în activitatea pe care o desfăşuraţi”, a mai spus edilul Craiovei.

„În continuare infrastructura aeroportuară are nevoie de investiţii”

Din partea ministerului Transporturilor a vorbit Dragoş Virgil Titea, secretar de stat. Acesta a spus că industria aviaţiei joacă un rol important şi vital în economia naţională mai ales prin promovarea comerţului, reprezentând şi un indicator exact al creşterii economice. “În ultimele prognoze se indică faptul că în 2035, numărul zborurilor comerciale la nivelul Uniunii Europene vor fi cu 50% mai mari decât cele înregistrate în 2012. Inclusiv studiile efectuate în cadrul dezvoltării proiectului Planul Naţional de Transport au indicat prognoze încurajatoare, în ceea ce priveşte România şi putem să spunem că până în 2020 traficul aerian pe aeroporturile româneşti va fi din ce în ce mai mare. În acest context, pentru a face faţă acestor provocări şi având în vedere importanţa pentru România în zona periferică a UE aş dori ca în cel mai scurt timp să se dezvolte şi infrastructura rutieră şi acest drum care leagă Craiova de Piteşti să se realizeze în cel mai scurt timp. Aeroporturi ca Suceava, Cluj, Constanţa, Baia Mare, Satu Mare, Craiova, Iaşi au derulat proiecte de investiţii din fonduri public în valoare de peste 200 miliarde de euro. În continuare infrastructura aeroportuară are nevoie de investiţii”, a mai spus reprezentantul Ministerului Transporturilor.

„Eu tot în aviaţie îmi desfăşor activitatea de vreo cinci ani”

Radu Berceanu, fost ministru al Transporturilor şi producător de avioane de mici dimensiuni, avioane pe care le exportă în Germania şi Elveţia, le-a urat reprezentanţilor aeroporturilor din România să nu aibă evenimente. “Sunt foarte bucuros să constat că de foarte multă vreme Asociaţia Aeroporturilor nu numai că există, dar se şi dezvoltă şi face lucruri foarte bune pentru aviaţie. Văd foarte mulţi oameni cu care am lucrat, dar văd şi foarte mulţi tineri şu cred că este un lucru foarte bun în ceea ce priveşte viitorul aviaţiei. Eu tot în aviaţie îmi desfăşor activitatea de vreo cinci ani şi ceva de când nu mai sunt persoană publică, fac nişte avioane mai mititele, pe care le export în Germania, în Elveţia. M-am considerat întotdeauna un om de aviaţie care am fost în politică şi nu un politician fost aviator. Înainte să închei vreau să vă fac o urare şi anume să nu aveţi evenimente. Este cea mai bună urare care poate fi făcută unor oameni din aviaţie, dar mai ales unor oameni care gestionează aeroporturilor. Luaţi toate măsurile care să prevină evenimentele!”, a spus Radu Berceanu.