În noaptea de 2/3 septembrie, poliţiştii Secţiei 9 Poliţie Rurală Cetate au fost sesizaţi că pe terasa unui bar din localitate a avut loc un scandal între mai multe persoane. Oamenii legii au constatat că un tânăr de 24 de ani a fost lovit cu pumnii şi picioarele de doi bărbaţi. Victima, cu tot ajutorul medical de urgenţă acordat a decedat. În urma cercetărilor au fost identificaţi suspecţii – un tânăr de 19 şi un bărbat de 47 de ani. Acesta din urmă a încercat să părăsească ţara, dar pe baza schimbului informativ cu Poliţia de frontieră, a fost depistat în PTF Calafat. Cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, pentru comiterea infracţiunilor de omor şi tulburarea liniştii şi ordinii publice, urmând să fie prezentaţi instanţei, cu propunere de arestare preventivă.