Armenia se declară gata de „război” cu Azerbaidjanul

0
320

Armenia a avertizat, ieri, că este pregătită de „război”, pe fondul puternicelor tensiuni cu statul vecin, Azerbaidjan, acutizate după ce Baku a graţiat şi promovat un ofiţer azer condamnat pe viaţă în Ungaria pentru decapitarea unui militar armean, informează AFP. „Nu dorim războiul, însă, dacă suntem constrânşi, ne vom bate şi vom câştiga”, a declarat preşedintele Serj Sarkisian, într-un comunicat difuzat ieri pe site-ul său. Preşedintele azer, Ilham Aliev (foto), l-a graţiat pe Ramil Safarov la revenirea acestuia în ţară, vineri, după extrădarea din Ungaria, unde îşi ispăşea pedeapsa pentru crima comisă în 2004, în timpul unui stagiu organizat de NATO la Budapesta pentru militari din fosta URSS. Primit ca un erou, Safarov a fost promovat la rangul de maior, a primit o locuinţă şi plata soldei pe cei 8 ani petrecuţi în închisoare. Şeful statului armean a denunţat Azerbaidjanul drept „un stat în care se ordonă ilegal punerea în libertate şi unde este glorificat public orice ticălos care a omorât oameni numai pentru faptul că sunt armeni”. Erevanul a anunţat vineri că rupe relaţiile diplomatice cu Budapesta, deşi aceasta a declarat că a respectat toate prevederile internaţionale în materie şi că primise asigurări din partea Azerbaidjanului că ofiţerul îşi va ispăşi restul pedepsei în ţara sa.